Onțanu, Mircia Muntean, Vanghelie, Mircea Hava, decoraţi de Băsescu

Traian Băsescu a decorat 17 primari, între care Neculai Onţanu, Marian Vanghelie, Klaus Iohannis, Tudor Pendiuc, Mircea Hava, Gheorghe Ciuhandu, Constantin Boşcodeală, „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le-au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar”.

Conform unui decret publicat miercuri în Monitorul Oficial, Băsescu i-a conferit primarului Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer.

De asemenea, i-a decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Ofiţer pe primarul municipiului Timişoara, Gheorghe Ciuhandu, primarul municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, cel al municipiului Adjud, Constantin Armencea, și pe cel al municipiului Abla Iulia, Constantin Hava.

Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler a fost primit de primarul municipiului Giurgiu, Lucian Iliescu, cel al municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi, precum şi cel al municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală. În aceeaşi categorie se mai regăsesc primarii din Târgu Jiu – Florin Cârciumaru, Sighişoara – Ioan Dănetan, Târgu Mureş – Florea Dorin, Călăraşi – Nicolae Dragu, Sighetu Marmaţiei – Eugenia Godja, Sibiu – Klaus Iohannis, Deva – Mircia Muntean, Galaţi – Dumitru Nicolae, Lupeni – Cornel Răsmeriţă şi cel al Sectorului 5 al Capitalei -Marian Vanghelie.

Potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial, decoraţiile au fost conferite „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le-au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.