Onțanu se agită după anunțul DNA

Primarul Neculai Onțanu îi cere edilului-șef interimar, Răzvan Sava, să precizeze dacă Primăria Municipiului București a solicitat în scris Primăriei Sectorului 2 rectificarea autorizației de construcție pentru Arena Națională.

„Cineva, cred că de la Primăria Municipiului Bucuresti, mai mult ca sigur, dorește sa-si acopere posibilele infractiuni în legătură cu construirea Arenei Naționale încercând sa arunce responsabilități iluzorii în alte direcții. Cu toate acestea Arena Nationala exista. Instituțiile statului vor verifica în profunzime acest proiect. Dar am auzit pe unii iresponsabili, inclusiv pe actualul Primar General Interimar, că soluția ar fi demolarea copertinei pe motiv ca materialele din care este făcută nu sunt omologate în România. Bine ca în Germania aceste materiale identice sunt omologate și stadionul din Frankfurt, care este la fel cu cel din București, funcționează bine mersi. Solutia:
Actualizarea Normativului P 118/1999 din România, rămas mult în urma evoluției materialelor noi, moderne. Altfel nu cereți ISU sa va elibereze autorizația de securitate la incendiu.
Îi solicit Primarului General Interimar să spună dacă Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat în scris Primăriei Sectorului 2 rectificarea Autorizației de construcție”, a scris primarul pe Facebook.

DNA a anunțat joi că procurorii s-au sesizat din oficiu și efectuează acte de urmărire penală in rem pentru abuz în serviciu în cazul acoperișului Arenei Naționale.

„Sesizarea din oficiu a avut la bază următoarele : La începutul lunii noiembrie a anului 2015, Primăria Bucureşti a decis închiderea „Arenei Naţionale” din cauza membranei acoperişului ce ar fi fabricat dintr-un material neomologat în România. Din acest motiv, nu s-a emis aviz din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.). Din datele existente, rezultă că proiectul prevedea edificarea unui acoperiş de tablă, fix, pentru care exista aviz I.S.U. Ulterior, proiectul a fost modificat, fără a se cunoaşte motivele care au stat la baza deciziei, prevăzându-se construcţia unui acoperiş retractabil, din alt material, aspect care impunea obţinerea unui nou aviz I.S.U. La încheierea lucrărilor, deşi se ştia că nu este posibilă obţinerea avizului, s-a efectuat plata către constructor. Construirea stadionului a costat 234 milioane euro, din care acoperişul a costat 84 milioane lei”, se arată într-un comunicat transmis de DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.