Experţi internaţionali au supervizat duminică în Siria distrugerea unor focoase de rachete, bombe şi echipamente utilizate pentru amestecarea produselor chimice, în prima zi a operaţiunilor de eliminare a arsenalului chimic sirian, a anunţat ONU, potrivit Mediafax.
Experţi au supervizat personal sirian care a „utilizat lance termmice şi polizoare pentru a distruge sau a scoate din uz o serie de materiale”, se a arată într-un comunicat publicat la ONU de către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).
Experţii celor două organizaţii au misiunea de a distruge un arsenal estimat la aproximativ 1.000 de tone, inclusiv câteva sute de tone de gaz muştar sau gaz sarin, repartizate în zeci de amplasamente, conform unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU.
Ei urmează să îşi îndeplinească misiunea într-o ţară aflată în război, o premieră în domeniul dezarmării chimice.