Oprescu: Hotărârea de suspendare a uciderii maidanezilor este aberantă

Hotărârea de suspendare a uciderii maidanezilor este aberantă și determină întoarcerea la lipsa de civilizație, a declarat marți primarul general Sorin Oprescu, citat de AGERPRES.

„După opt luni de intrat într-un echilibru, după reducerea mușcăturilor, după faptul că se vede pe stradă că aproape nu mai sunt câini în centru iar la periferie încă mai avem de strâns, iată că intervine această hotărâre care după părerea mea este aberantă”, a declarat edilul-șef cu prilejul vizitei de lucru efectuată la trei dintre șantierele deschise la monumente istorice.

În opinia sa, decizia instanței înseamnă „întoarcere la lipsa de civilizație și la mușcături”. „Aceasta doresc unii să se întâmple, nu este bine nici că îi strângem și îi îngrijim, îi sterilizăm, nu este bine că aplicăm legea, pentru că unii trăiesc din această stare conflictuală. Pe mine mă interesează siguranța cetățeanului și nu sunt cuvinte sterile. Pe ei îi interesează banii”, a spus Oprescu.

Potrivit primarului general, coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu, a oprit eutanasierea maidanezilor.

ASPA a solicitat Guvernului să depună contestație la decizia Curții de Apel București (CAB) de suspendare a normelor de aplicare a legii ce permite uciderea maidanezilor, menționând că programul de gestionare a câinilor fără stăpân funcționează, a declarat luni Băncescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.