Premieră în Japonia în ultimii 200 de ani. Împăratul Akihito abdică, după 30 de ani și cinci luni pe tronul Crizantemei. Locul său va fi luat de fiul cel mare, prințul moștenitor Naruhito. Acesta va deveni de miercuri al 126-lea suveran al tronului Crizantemei.
Toate știrile
CFR Cluj a învins-o pe FC Viitorul Constanţa cu scorul de 3-1 (0-1), luni seara, pe teren propriu
Campania de presă a Iranului are un scop limpede: regimul iranian a decis să negocieze cu Trump, dar nu și cu echipa lui
Președintele Macron a spus că ”vrea” să reconstruiască Notre Dame în 5 ani, desi durata este estimată la 10-20 de ani. Experții în patrimoniu protestează. De unde atâta grabă?
Partidul Popular Slovacia Noastră şi-a axat campania pe refuzul de a primi migranţi în Slovacia. Ministrul slovac al Justiţiei a calificat această formaţiune ca fiind „fascistă”
România în Europa de astăzi. În volumul de față examinez probleme românești pe fondul poziției României în Uniunea Europeană.
În faza finală, proiectul se vrea a fi o comunitate de 2.500-3.000 de locuitori ce va avea inclusiv o școală, o clinică medicală, fermă organică, parcuri, zone comerciale și centru de afaceri. Printre cei mai cunoscuți oameni din spatele acestui mega-proiect
Cu ocazia împlinirii a 15 ani de la aderarea la UE, președintele CE a acordat un interviu surprinzător presei din Polonia și a declarat ca Viktor Orban a fost „eroul său”
”Ei (ruşii) erau o ameninţare la alegerile noastre din 1974 şi au interferat în anii ’80”, a declarat secretarul de Stat al SUA
”Nu văd că ar avea o gândire unitară, un model, un sistem de joc unitar, nu văd nimic. În momentul în care există o viziune, o observi”
Traficul pe DN1 Câmpina – Ploieşti este restricționat, luni, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme pe raza localităţii Florești
Administraţia Donald Trump va revizui cooperarea cu naţiunile aliate care vor utiliza echipamente produse de firma chineză Huawei
STB SA neagă posibilitatea ca evenimentul rutier provocat de autobuzul care a lovit patru autoturisme să fi fost provocat de disfuncții ale sistemului de frânare sau din alte cauze tehnice
Comisia Europeană şi Banca Europeană de Invesiţii (BEI), au lansat, luni, un pachet de credite în valoare de un miliard de euro destinat, în special, tinerilor fermieri
Începând de luni seara, înnorările se vor extinde în special în sud-vestul ţării, unde local vor fi averse şi descărcări electrice. Vremea va fi în general instabilă și mai rece decât în mod obișnuit
”Știm foarte bine ce oferă un pasaport rusesc – dreptul de a fi arestat pentru participarea la un protest pașnic și dreptul de a nu avea alegeri libere”, a scris pe Facebook președintele ales al Ucrainei
Patru indivizi, inclusiv un adolescent, despre care se crede că plănuiau să comită un atac terorist au fost reținuți în Franța. „Am avut suficiente dovezi care ne fac să credem că era pregătit un atac major”, a declarat ministrul francez de Interne, Christophe Castaner.
Tinerii născuţi între 1980 şi 2000, cunoscuţi şi ca generaţia Millennials, îşi permit să cheltuiască cel mai mult şi vor avea un impact economic major. Ponderea clienților din generația Millennials devine tot mai mare în industriile de retail, banking, telecom, asigurări, sănătate, media şi comerţul online.
16 cetățeni străini, între care șase copii, au fost descoperiți ascunși în interiorul unei autoutilitare încărcată cu piese auto, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.
Migranţii provin din Afganistan, Irak și Siria, iar vehiculul în care au fost găsiţi era condus de un cetăţean turc.
În ultima jumătate de an, remanierea guvernamentală a fost un motiv pentru președintele Klaus Iohannis de a se opune acțiunilor Executivului. Ultimul exemplu îl reprezintă cazurile lui (…)
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la Editura Junimea din Iaşi, în 2015.
Nici Trump n-ar putea rezista pe insula lui. Ce păcat! Robinson Crusoe se gândea să-i invite pe unii, pe alți să petreacă o zi pe plaja lui însorită, să mai uite de frecușul politic.
Mă întreabă un prieten dacă știu că un deputat al USR pe nume Iulian Bulai a spus că Învierea Mîntuitorului a fost „întîmplarea de la Ierusalim de acum 2000 de ani?” I-am răspuns.
Autostrada 1, București-Nădlac, are în acest moment 400 de kilometri pe care care se circulă, adică București-Pitești (110 km), Sibiu – Deva (132 km), Margina – Nădlac (158 km.)
WTA a publicat noul clasament, iar Simona Halep a coborât pe locul 3 mondial. Poziția de lider îi aparține în continuare japonezei Naomi Osaka, care este urmată acum de Petra Kvitova.
Răzvan Ciobanu şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă, după ce maşina în care se afla a ieşit de pe şosea şi a lovit mai mulţi copaci.
Tragedia s-a produs în judeţul Constanţa, la ieșirea din Săcele spre Năvodari, pe DN 22 B.