Impredictibilitatea fiscală este unul dintre principalele motive menționate în ultimul raport al companiei OMV Petrom în care se amână investițiile în Marea Neagră…
Toate știrile
In acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz -Cuvântul cotidian Vocalize în La Major, sub tipar la Editura Junimea din Iaşi.
Noua facilitate le permite utilizatorilor să şteargă mesajele trimise prin intermediul aplicaţiei Facebook Messenger, fie pentru că le-au expediat altui destinatar decât intenţionau, fie…
Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunţă că, miercuri dimineaţă, s-au înregistrat şase cutremure în Marea Neagră, între orele 5.42 şi 6.41…
Premierul Viorica Dăncilă va efectua o vizită de lucru la Bruxelles, în perioada 6-7 februarie, în vederea prezentării priorităţilor Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene…
„Mai este multă muncă de făcut, dar relaţia mea cu Kim Jong-Un este una bună. Iar preşedintele Kim şi cu mine ne vom întâlni din nou pe…”
Donald Trump a ţinut unul dintre cele mai lungi discursuri despre Starea Naţiunii din istoria acestui eveniment. A durat 82 de minute…
The Guardian publică un articol pe tema opioziţiei ministrului Justiţiei Tudorel Toader faţă de numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror – şef european….
Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri, până la ora 17.00, au loc diferite tipuri lucrări pe anumite…
Evenimentul de la Sala Radio se va desfășura cu participarea violonistei CRISTINA ANGHELESCU, care va interpreta Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră semnat de Brahms.
Uite, Ministerul de Externe nici că se vede dintre intrigile politicianiste, zice Gore Vidal dând nas în nas cu Donald Trump pe Calea Victoriei.
PSD îi acuză pe liberali și pe liderul lor, Ludovic Orban, că au devenit oficial „avocații băncilor care ani la rând
Un alt urs, un exemplar de circa 500 de kilograme, a fost surprins dând târcoale, zilele trecute, în apropierea Spitalului Județean din…
Trei masuri pentru a putea orienta in directia corecta uriasa nava globala criminal condusa de homo economicus. Merita analizate si commentate pe scurt.
Alte cinci persoane au murit din cauza gripei, informează Institutul Național de Sănătate Publică. Numărul deceselor din cauza virusului gripal a ajuns la 87.
Europarlamentarul Maria Grapini a anunță că, “din respect pentru miile de români care au suferit nevinovați”, va vota…
Elevii care frecventează o unitate de învăţământ din Bucureşti beneficiază de abonament lunar urban general cu reducere 100%, indiferent de…
Gabriela Firea, pe care primarul Sectorului 6 Gabriel Mutu a numit-o „vremelnica de la PMP”, continuă războiul cu liderii PSD pe tema bugetului.
Unii producători de gaze ar putea rămâne fără licență. ANRE a fost desemnată să colecteze sumele de la companiile din energie.
Adina Alberts spune că a sesizat autoritățile, dar escrocul italian a continuat să aibă pacienți și după ce cazul a fost adus la cunoștință….
Tudorel Toader a publicat marți, pe Facebook, salariile angajaților din penitenciare „pentru anul 2022”, în contextul în care sindicaliștii…
„Majoritatea colegilor din Comisie au considerat că este important să modificăm legea în așa fel încât comisiile de control sau…
Cotidianul prezintă mâine dovezile uluitoare ale interventiei statului german în statul de drept din România.
Cărțile mele de nopți albe, pe care le-am savurat fără a deosebi noaptea de zi, sunt cele care mi-au desvăluit istoria adevărată a neamului meu, istoria românilor.
Fostul premier Dacian Cioloş a susţinut că nu a fost membru al unui alt partid, dar toate informațiile de până acum îl contrazic.
„Cotidianul” a realizat un interviu excepţional în Penitenciarul Codlea cu DORIN LAZĂR MAIOR, pe care-l vom difuza zilele următoare pe „Cotidianul TV”.