Membrii Secției de procurori a CSM a analizat, marți, situația procuroarei Mihaiela Moraru Iorga, după ce Curtea de Apel a suspendat decizia de revocare din DNA a acesteia.
Toate știrile
Nu apăr din principiu oameni violenți, dar există dovada că l-am sunat în direct să se apere singur.
Pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers Bucureşti – Constanţa, au loc, marți, mai multe lucrări de reparație a carosabilului sau a gardului de protecție, motiv pentru care polițiștii recomandă șoferilor să circule cu prudență, informează Infotrafic din IGPR. „La kilometrul 47, se desfăşoară lucrări la gardul de protecţie. Benzile de circulaţie nu sunt afectate, […]
Cadavrul decapitat al unui bărbat a fost găsit, marţi dimineaţa, pe un câmp situat în apropierea localităţii Brastavăţu, din judeţul Olt, poliţiştii demarând o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX. Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, agentul principal Alexandra Dicu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că trupul a fost descoperit de o persoană care a sunat la 112. […]
Prețurile producției industriale au crescut cu 4,1% în luna august, față de aceeași perioadă din anul anterior, reiese din datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate marți. Potrivit sursei citate, pe de altă parte, datele comparative august 2017 vs iulie 2017 arată că prețurile producției industriale s-au majorat cu 0,7%.În ceea ce privește creșterile pe […]
Cooperarea cu etnicii maghiari este benefică pentru toţi locuitorii din Bazinul Carpatic, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban.
Un autoturism a rupt un stâlp de susţinere a reţelei electrice şi a luat foc, marţi dimineaţa, circulaţia rutieră fiind blocată pe DN 11 A Adjud – Oneşti, în judeţul Bacău. Deoarece stâlpul a căzut pe calea ferată, şi circulaţia feroviară este întreruptă, potrivit IGPR. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, […]
Camera Consultanţilor Fiscali (CCF) organizează examen de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent în București. Înscrierile se fac în perioada 2-20 octombrie, iar examenul va avea loc în data de 4 noiembrie. Înregistrarea candidaturilor se face pe site-ul www.ccfiscali.ro, iar dosarele se depun – în aceeaşi perioadă – direct sau […]
O grevă generală amenință să blocheze mari zone ale Cataloniei, în urma disputatului referendum privind independența regiunii spaniole, informează BBC News. Greva a fost solicitată de asociațiile și sindicatele catalane pentru comerț din cauza ”gravelor încălcări ale drepturilor și libertăților” pe parcursul referendumului de duminică. Madridul a catalogat referendumul ca fiind ilegal. Cu toate acestea, […]
Poliţiştii fac, marţi dimineaţa, 5 percheziţii la persoane bănuite de proxenetism şi santaj, 5 suspecţi fiind bănuiţi că ar fi racolat mai multe tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia prea crearea aparenţei unei relaţii intime. Un milioan de euro ar fi câştigat de pe urma fetelor. „Din cercetări a rezultat că, în […]
Procurorul Mihaela Iorga a declarat, luni, că un procuror de la DNA Ploiești a sunat-o pe fiica sa la școală, dar și pe mama sa pentru a încerca să vorbească cu ea, Iorga precizând că a cerut audiență la ministrul Justiției și că va sesiza Inspecția Judiciară în acest caz. Mihaela Iorga a declarat, luni […]
Partidele primesc, potrivit legii, o serie de subvenții și facilități suportate din banii românilor.
Cel puţin 59 de persoane au murit și alte 527 au fost rănite în urma unui atac armat comis în timpul unui concert în oraşul american Las Vegas, informează ABC News. Atacul armat este considerat ca fiind unul dintre cele mai mari de acest gen din istoria SUA. Conform autorităților, bilanțul victimelor ar putea crește.Atacatorul […]
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au reluat, marți, dezbaterile în dosarele în care președintele PSD, Liviu Dragnea, și liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, au fost trimiși în judecată de DNA, potrivit Agerpres. Cele două procese se reiau de la zero, după ce unul dintre judecătorii din complet, Ana Maria Dascălu, se va […]
Mii de persoane au defilat luni la Barcelona și în alte orașe ale Cataloniei pentru a denunța violențele polițienești și a apăra referendumul de autodeterminare interzis, reprimat duminică în forță de poliția națională, a constat un corespondent al agenției France Presse. „Cu Franco (dictatorul), asta era regula!”, au scandat mii de manifestanți, printre ei mulți […]
Statele Unite au îndemnat, luni, Albania, stat membru NATO, să înceapă combaterea corupţiei şi arestarea liderilor grupurilor infracţionale dacă vrea să adere la Uniunea Europeană, relatează site-ul agenţiei Reuters. Combaterea infracţionalităţii organizate şi a corupţiei reprezintă „cea mai grea provocare” pentru Albania, care a devenit în 2004 candidat pentru integrarea în Uniunea Europeană şi vrea […]
În România, șefii companiilor private care scoteau cu curaj capul în Europa au ajuns nu să fie ajutați, ci închiși, grație, printre alții, și Monicăi Macovei.
Atacul armat din oraşul american Las Vegas nu are nicio legătură cu terorismul internaţional, anunţă Biroul Federal de Investigaţii, în contextul în care masacrul a fost revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic. „Până în acest moment, nu a fost depistată nicio legătură între acest atac şi vreun grup terorist internaţional”, a declarat agentul FBI Aaron […]
Papa Francisc s-a declarat luni ”profund întristat” de atacul de la Las Vegas, care s-a soldat cu cel puțin 50 de morți și peste 400 de răniți, evocând o ”tragedie nemăsurată”, relatează AFP. ”Profund întristat la aflarea acestei tragedii la Las Vegas, Papa Francisc și-a exprimat compasiunea față de toți cei afectați de această tragedie […]
O recentă analiză socio-economică, a agenţiei de ştiri Bloomberg, ne face să credem că redactorii săi fie îl citesc de mai mult timp pe analistul economic Ilie Şerbănescu, fie au avut o revelaţie salutară, dar tîrzie.
Democratul ambasador Hans George Klemm – trimis să reprezinte Statele Unite la Bucureşti de fostul preşedinte democrat Barack Obama, la propunerea democratei Victoria Nuland, fostă asistentă pentru Europa de Est a democratului Jim Kerry, fostul şef al diplomaţiei americane – este din ce în ce mai hulit în România. Intervenţiile sale brutale şi partizane în […]
Pleacă dintre noi ca un personaj de roman. Cei care i-au fost mai aproape și l-au cunoscut au întins tricolorul peste sicriul din capelă. L-au respectat, l-au temut și l-au iubit.
Fostul angajat SRI, Daniel Dragomir, enumeră, luni, pe pagina sa de Facebook, 10 firme despre care spune că nu sunt acoperite, dar care au câştigat majoritatea licitaţiilor din fonduri publice, fiind vorba de miliarde de euro în ultimii ani. „Un căpitan cu munci de răspundere, care a activat ca jurnalist până acum 2 ani și […]
Mașinăria de propagandă a Rusiei și-a intensificat activitatea în mediul online în orele dinaintea referendumului pentru independența Catanoniei, astfel încât să divizeze și mai mult populația, informează El Pais. Mesajele despre criza catalană postate de conturile de Twitter pro-Kremlin au crescut cu 2.000%, scrie B1.ro. Încercarea liderilor catalani de a organiza referendumul a fost subiect […]
Pentru a marca sezonul de „pus pentru iarnă”, MGC Topoloveni organizează marţi, pe 3 octombrie 2017, un eveniment în care îşi deschide porţile fabricilor, ca să se mândrească în faţa tuturor cu mâncăruri pregătite.