Palatul Buckingham va găzdui în premieră un meci de fotbal

Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, va găzdui pentru prima oară în istoria sa o partidă oficială de fotbal, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Federaţiei engleze (FA), informează BBC, citat de Agerpres.

Meciul va avea loc pe 7 octombrie, pe un teren provizoriu, de 100 m lungime şi 60 m lăţime. care va fi instalat în grădina principala a Palatului, şi va opune cele mai longevive echipe locale din Anglia: Civil Service FC şi Polytechnic FC, ambele din Chiswick, vestul Londrei.

Evenimentul a fost organizat în urma demersurilor preşedintelui de onoare al Federaţiei, prinţul William, şi cu acordul reginei Elisabeta a II-a. Ducele de Cambridge va acorda cu această ocazie medalii unui număr de 150 de voluntari, dintre cei 400.000 care contribuie în fiecare an la buna desfăşurare a meciurilor locale.

Suprafaţa de joc va fi realizată de Tony Stones, responsabilul cu gazonul stadionului Wembley, care va colabora cu grădinarii Palatului Buckingham.

Civil Service FC este singura supravieţuitoare dintre cele 11 echipe care au fondat Federaţia engleză de fotbal, într-o tavernă din Londra, în anul 1863, şi care au redactat cele 13 legi originale în baza cărora Federaţia a guvernat în primii săi ani de existenţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.