Locuitorii din regiunea Tiumen (Siberia) au intrat în panică, vineri, pentru scurt timp, în urma unui anunţ cu privire la un accident chimic care ar fi făcut 55 de morţi, înainte de a afla că a fost vorba doar de un exerciţiu al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, relatează AFP.
Biroul regional al ministerului a anunţat, vineri dimineaţă, pe site-ul său, o scurgere de clor într-un rezervor de apă, care ar fi făcut 55 de morţi şi 163 de răniţi. Informaţia, care nu menţiona nicăieri că este vorba de un exerciţiu, a fost preluată imediat de mai multe media ruse.
Potrivit comunicatului oficial, un nor toxic se îndrepta către centrul Tiumenului, oraş cu peste 600.000 de locuitori şi centrul administrativ al regiunii cu 3,5 milioane de locuitori din vestul Siberiei.
‘Comunicatul a fost prost formulat, încercăm să clarificăm situaţia, am primit multe apeluri telefonice’, a declarat pentru agenţia de presă franceză un responsabil al liniei roşii a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din Tiumen.
Ministerul a explicat, la scurt timp după anunţul eronat, că este vorba doar de un exerciţiu, iar situaţia descrisă în primul comunicat nu reprezenta decât scenariul acestui exerciţiu.
Redacţia de la Tiumen a cotidianului popular Komsomolskaia Pravda a indicat că a fost ‘asaltată de apeluri telefonice din partea locuitorilor panicaţi, care au crezut că s-a întâmplat ceva groaznic’.
‘După un asemenea ‘exerciţiu’ şi ‘scenariul’ său privind 55 de cadavre imaginare, am putea avea de-a face cu 55 de cadavre reale, în urma infarctului’, a ironizat, pe contul său de Twitter, opozantul rus Aleksei Navalnîi.