Papa, în centrul Madridului pentru prima sa întâlnire cu tinerii

Papa Benedict al XVI-lea a sosit la Poarta Alcala, în centrul Madridului, pentru prima sa întâlnire cu tinerii catolici în cadrul Zilelor Mondiale ale Tineretului, semnalează joi AFP citată de Agerpres.

Sub o maree de steaguri, sute de mii de persoane au rezervat o primire entuziastă Suveranului Pontif.

Papa a fost primit de primarul Madridului, Alberto Ruiz-Gallardon, care i-a înmânat cheile oraşului.

Apoi, însoţit de tineri de pe cinci continente, a trecut pe sub arcada centrală a porţii, înainte de a asista la o demonstraţie ecvestră. Tinerii i-au oferit mai multe cadouri, între care o ramură de măslin.

Sfântul Părinte a urcat apoi, din nou, în papamobil pentru a se îndrepta spre Piaţa Cibeles.

Zilele Mondiale ale Tineretului reunesc în această săptămână la Madrid 1,5 milioane de tineri catolici din întreaga lume, potrivit Efe. AGERPRES

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.