Prietenul meu e barman şi în timpul liber cântă la clarinet. În timp ce mă aşezam lingă tejghea, l-am întrebat dacă vede pe chipul meu semnele vreunei boli. A râs, m-a bătut pe umăr şi a făcut cinste cu un coniac. De obicei, după două-trei pahare, ajungeam la adevărurile fundamentale ale existenţei.
Am vorbit îndelung despre moartea lucrurilor şi am convenit că unele dintre ele nu rămân în graţiile oamenilor o veşnicie. În cele din urmă, a scos de sub tejghea un skateboard, mi-a făcut un semn discret şi am ieşit amândoi pe uşa din spate. L-am lăsat să încerce primul.
Şi-a făcut vânt şi după câțiva metri a căzut într-un morman de frunze. Burta îi tresălta de un râs molipsitor. Am încercat la rându-mi, dar nereuşind să-mi ţin echilibrul, am căzut printre nişte butoaie. Ne-am distrat copios vreme de-un ceas.
Pălăria, singurul lucru pe care mi-l lăsase moştenire unchiul meu, mi se rostogolise în apropierea bordurii. Am ridicat-o, am şters-o de praf şi mi-am îndesat-o pe cap. Am făcut câțiva paşi imitându-l pe Chaplin, în timp ce prietenul meu, barmanul, se prăpădea de râs. M-am urcat pe skateboard, mi-am făcut vânt şi am reuşit să parcurg vreo cincizeci de metri.
Mă simţeam uşor, lipsit de griji şi foarte tânăr. Am făcut o plecăciune şi mi-am scos pălăria. Ca prin minune, după atâția ani, din ea apăru un mic buchet de flori.
– Stai așa, nu te mișca! Uite-i că vin!
Erau toți politicienii din București. Era Ziua Internațională a Omului Politic. Care alegorice, sloganuri electorale, găleți și saci cu orez, bidoane cu vin și butoaie cu bere.
– Hai să ne ușchim, că nu mai are nici o noimă!
Am observat si eu, au lipsit de la parada culturistii si reprezentantii LGBT ai Jandarmeriei!Cu numnai 3-4 cai la parada nu facem fata lui Budionnîi,mai ales ca ametitii care chinuiau caii, nu aveau sabii!