Preşedintele Nicolas Sarkozy a cerut statelor europene să-şi suspende relaţiile economice cu Libia şi să adopte sancţiuni împotriva regimului Gaddafi. „Comunitatea internaţională nu poate fi spectator la încălcările brutale ale drepturilor omului”, a spus Sarkozy, citat de Reuters. Cancelarul Angela Merkel a cerut adoptarea unor sancţiuni împotriva Libiei.
Încetarea legăturilor economice cu Europa ar fi o lovitură fatală pentru regimul libian. Economia Libiei se bazează pe exporturile de petrol şi gaze, iar 80% dintre acestea iau drumul Europei. Totodată, Libia este dependentă de importurile de alimente, iar 70% dintre acestea vin din Europa. Italia, Germania şi Franţa sunt principalii parteneri comerciali ai Libiei. În 2009, Franta a importat petrol în valoare de peste 3 miliarde de dolari şi a exportat bunuri de un miliard de dolari.
Pe punctul de a rămâne fără relaţia vitală cu Europa, Muammar Gaddafi este părăsit de unii dintre cei mai apropiaţi colaboratori.
Ministrul de Interne, Abdel Fattah Younes al-Abidi a demisionat marţi şi a cerut armatei să treacă de partea protestatarilor. Presa occidentală relatează că imediat după acest apel, fostul oficial a dispărut, presupunându-se că a fost răpit de forţele fidele lui Gaddafi. Au mai demisionat ministrul Justiţiei, ambasadorul la Washington, adjunctul ambasadorului la ONU, ambasadorul în India, un diplomat din China.
Gaddafi a mai fost părăsit de un general al armatei şi de două unităţi de lângă oraşele Benghazi şi Bayda, care au predat armele protestatarilor. Doi piloţi au dezertat în Malta, unde au aterizat cu avioanele de vânătoare. Ei au cerut azil politic şi au spus că li se ordonase să tragă asupra protestatarilor.
Chiar şi ultimii doi membri ai Consiliului Revolutiei libiene din 1969, care l-a adus pe Gaddafi la putere, l-au părăsit pe dictator. Generalul Abu Bakr Jaber Younes, comandant al armatei de trei decenii, a criticat reprimarea revoltelor de către Gaddafi şi a fost pus sub arest la domiciliu. Celalalt membru al Consiliului Revoluţiei, Abdel Moneim Al-Huni, reprezentant al Libiei la Liga Arabă, a demisionat şi a a declarat că Gaddafi şi clica sa trebuie puşi sub acuzare pentru crimele împotriva populaţiei. El i-a cerut lui Gaddafi să părăsească ţara, ca unica modalitate de a se pune capăt măcelului.
Corespondentul Al Jazeera relatează ca, în mare parte, estul Libiei este în mâinile opozanţilor regimului. Cu toate că armata a trecut de partea populaţiei, mai au loc raiduri ale miliţiilor pro-Gaddafi, alcătuite din africani vorbitori de franceză. Protestatarii spun că mercenarii vin din Ciad.
Potrivit „Time”, Gaddafi ar fi ordonat serviciilor de securitate să arunce în aer instalaţiile petroliere, începând cu conductele care merg către Mediterana, ca un semnat de avertisment transmis triburilor rebele. În acest moment, contractele cu partenerii occidentali se consideră anulate, pentru că Gaddafi a instituit starea de urgenţă.
Ţara poate intra în război civil, pentru că multe triburi i-au rămas fidele lui Gaddafi. În Libia centrală se află triburilr Kazazafa, tribul lui Gaddafi, şi Al Moukarfa, din care se trag majoritatea autorilor loviturii de stat din 1969. Posibila bătălie decisivă se va da pentru controlul capitalei Tripoli, înconjurată de zone tribale favorabile dictatorului.
Agenţia Stratfor arată că exploatările petroliere libiene se află pe uscat, ceea ce permite controlul lor de către triburile rivale, o situatie care poate duce la un război civil pentru controlul resurselor.