Parlamentarii au spus „da” achiziţiei de avioane de luptă

Comisiile parlamentare de apărare au trimis un document Birourilor Permanente, în care apreciază drept necesară înzestrarea Forţelor aeriene române cu avioane multirol şi recomandă Guvernului să realizeze aceste obiective pe baza „transparenţei şi competitivităţii”. România ar urma să plătească 1,3 miliarde de dolari dacă Guvernul va respecta avizul CSAT de achiziţie a 24 de avioane F-16 second-hand.

 

Secretarul Camerei Deputaţilor Sever Voinescu a declarat, marţi, citat de Mediafax, că Birourile Permanente ale celor două Camere legislative au primit un punct de vedere al comisiilor parlamentare de apărare asupra Memorandumului aprobat de primul-ministru privind Concepţia referitoare la Programul „Avion multirol al Forţelor Aeriene”.

„Considerăm necesară înzestrarea Forţelor aeriene cu avioane multirol care să servească îndeplinirii obiectivelor stabilite prin Strategia naţională a ţării, precum şi misiunilor ce revin Forţelor Aeriene pe timp de pace – poliţia aeriană – ,cât şi pe timp de război – apărarea teritoriului naţional”, se arată în documentul comisiilor semnat de preşedinţii acestora, Costică Canacheu şi Teodor Meleşcanu.

Comisiile recomandă Guvernului „să acţioneze pe baza legislaţiei în vigoare, a Concepţiei de înzestrare cu sisteme şi echipamente majore a Armatei României în perioada 2006-2025, precum şi a Concepţiei referitoare la Programul Avion multirol al Forţelor Aeriene, pentru realizarea acestor obiective pe baza transparenţei şi competitivităţii”.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat în martie propunerea MApN de achiziţionare a 24 de avioane F-16 second-hand, care ar fi urmat să ajungă în România în 2013. Avioanele, echiparea lor, asistenţa tehnică şi suportul logistic ar urma să coste 1,3 miliarde de dolari. Mai multe companii de apărare din Europa au contestat decizia CSAT pe motiv că ele nu şi-au putut prezenta oferta, în absenţa unei licitaţii.

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a spus că nu vede de unde vor fi asigurate fondurile pentru achiziţia avioanelor. La rândul lui, premierul Emil Boc, întrebat în data de 4 de jurnalişti dacă Executivul dispune de fonduri pentru achiziţionarea avioanelor F-16, a răspuns scurt „Nu”, fără a face alte comentarii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.