Când planetele albastre s-au ciocnit cu planetele portocalii, Parlamentul a fost aruncat în aer de mulțimile dezlănțuite, venusieni și marțieni nebuni și fără de leac. Aflându-ne în zona predicţiei sau a profeţiei, ne putem înşela asupra termenilor. Dar nu o fac oare inspiraţii din Galeea atunci când duc spre eşafod femeile slute? Dar imperfecţiunea e tocmai superbia gândirii.
Lipsirea de mari armate aflate în încleştări sângeroase şi pline de tragic şi grandoare anunţă un construct imperial. Diferenţa este pregătită. Soldaţii imperialelor îşi înmoaie lancea în sângele barbarilor. Dar barbarii din Gotumba, din Askayo şi Guantile nu sunt fiinţe fermecătoare în volutele planului ascuns al lumii? Artele complexităţii se desfăşoară pline de perversitate. Imperiul se întinde etern, jinduind după starea sa imaginară. Imperiul pare a fi sensul ultim, ultima instrucţiune a enciclopediei noastre. Imperiul e sfârşitul democraţiei.
Ea sucombă, se sufocă sub elanul maselor al căror metabolism trebuie să funcţioneze continuu îngurgitând falşii eroi. Falşii eroi sunt construiţi cu abilitate sau din greşeală în Mastrokas, Azego Bazego şi Tulule. Exerciţiul lor stă fie sub semnul conspiraţiei, fie sub semnul rebeliunii, insurgenţa nefiind invocată. Starea de insurgenţă, aducătoare de sens, este înlocuită în epoca imperială cu starea de beligeranţă continuă. Vor fi avut loc toate războaiele informaţionale posibile în Popocatepetlán, în Galeea, în tumultuoasa Bulbona. Celălalt ar putea fi eternul duşman în timp ce marile armate se preschimbă în gărzi imperiale specializate şi înarmate până-n dinţi.
Ele sunt trimise să restabilească ordinea prin edict imperial şi prin manipulări. Ele sunt trimise, mesianic, să aducă fie pacea, fie sabia mulţimilor care se vânzolesc în vecinătatea oraşelor rotitoare aflate la nord de Ghile Ga. Celălalt este diabolizat. El va fi nu ars pe rug sau ucis în bătălie ci va fi pulverizat semantic în încâlcite procese pierdute în noianul ştirilor ameţitoare fie anulat prin acte diplomatice de miniştrii de externe ai orientalelor şi occidentalelor. Artele complexităţii se nutresc din aceleaşi fundamente autoritare ale enciclopediei.
Ele metabolizează bibliografia. Ele controlează centrul şi periferia dând viaţă fantasmelor care cutreieră prin minţile naivilor sau îndrăgostiţilor din Baasa, din Kualimbo şi din Gotela. Noul imperiu nu este din acest punct de vedere un pas înainte. Structurile narative şi descriptive intră într-o eră plină de convulsii care nu anunţă o renaştere ci o decădere în celălalt. Este în fapt, toată această epocă imperială, o utopică de rangul I sau, mai mult, o imposibilitate strategică, un finit al exerciţiului de putere.
Vorbind despre aceasta, nu vom şti niciodată dacă deciziile noastre au fost corecte sau nu. Nu vom şti niciodată dacă structurile narative şi descriptive pe care le folosim sunt posibile potrivit noilor instrucţiuni enciclopedice. Mareea trandafirilor din Adamville, extazul mulţimilor din Takla Makan, dimineaţa generalilor din Quanqo Koqué, diamantele de lumină veche şi aventurile lui Pitoşkin sunt construcţii imaginare sau urma lăsată de structurile turbulente specifice complexităţilor? Vom descoperi că de fapt complexităţile sunt expresia dinamicii câmpurilor magnetice care guvernează artele privirii? Trăim într-o superbie a incertitudinii.
Guvernatorul din Togai nu are încredere în împăratul Ogawa iar vicepreşedintele Weinberger îi suspectează pe toţi. Obin Oba nu pleacă urechea la linguşeli iar Pitoşkin, omul colonelului Sharun, se întreabă adeseori dacă există cu adevărat şi dacă lumea este într-adevăr reală. Noi, magicienii secretului, luăm forme şi pătrundem în miezul evenimentelor fiind chiar esenţa lor. Nu ştim sigur dacă fiinţăm sau ne aflăm doar în funcţiune după un plan ascuns ale cărui instrucţiuni nu le deţinem. Plutim într-un ocean de ambiguitate. Dar ştim că minunata artă a spionajului ne-a desluşit că dacă zidurile ar fi limită absolută atunci nu ar mai fi nimic.
Formele enciclopedice se vânzoliră. Sub presiunea câmpurilor magnetice am intrat într-o simultaneitate de rangul I restrângând domeniul imaginarului. Prezentul, trecutul şi viitorul s-au regăsit în acelaşi plan şi pentru o milionime de secundă ne-am privit pe noi înşine. Nu eram interesaţi de rebeli, de revoluţionari, de conspiratori, de vizionari, de intriganţi şi de inocenţi. Am construit o aparenţă. Secretizând universul plin de universuri, am ocupat întregul concept spaţio-temporal al enciclopediei. Entropia deveni o construcţie simbolică iar timpul se pulveriză.
