Patapievici: Reducerea sângeroasă a bugetului ICR afectează grav programele instituţiei. Nici n-am fost invitaţi la dezbaterile din Comisii, am aflat de la televizor!

Bugetul Ministerului Culturii a fost suplimentat în detrimentul Institutului Cultural Român(ICR). Directorul ICR, Horia Roman Patapievici, spune că reducerea cu 16 milioane de lei a bugetului instituţiei pe care o conduce, votată înainte ca reprezentanţii acesteia să îşi spună punctul de vedere, va afecta programele ICR, cărora le revine 75,7% din total banilor. "Bugetul nostru este constituit 24,3% din cheltuieli administrative, inclusiv salarii, şi 75,7% bani pentru programele ICR. Întrucât primele cheltuieli nu pot fi modificate, este lesne de înţeles că această reducere sângeroasă a bugetului nostru va afecta programele. Noi nici măcar nu am fost invitaţi la dezbaterile din comisii, despre care am aflat de televizor, iar când am ajuns la discuţii, decizia de reducere a bugetului fusese deja votată, adică înainte să spunem şi noi ce avem de spus", a declarat, pentru NewsIn, directorul ICR.

Parlamentarii din comisiile reunite de cultură au hotărât, marţi, ca Ministerul Culturii să primească 1% din PIB, ceea ce reprezintă o creştere de peste cinci ori a sumelor prevăzute în proiectul de buget, care reprezentau sub 0,2% din PIB, o parte din bani fiind tranferaţi din bugetul ICR-ului.

Propunerea a fost făcută de senatorul Sergiu Nicolaescu, în condiţiile în care ministrul Culturii Kelemen Hunor, deşi s-a declarat nemulţumit de buget, a menţionat că îl acceptă, pentru că ştie care sunt condiţile de bugetare. Mai mult, parlamentarii au luat 16 milioane din bugetul Institutului Cultural Român şi i-au trecut la Ministerul Culturii, considerând că bugetul era mult prea mare pentru ICR.

Horia Roman Patrapevici, preşedintele ICR, a fost pus în faţa faptului împlinit atunci când a venit la comisia de cultură, el specificând că în primul rând nu a fost anunţat despre audieri şi că mulţi parlamentari au preferat să plece pentru a nu se mai putea reveni asupra scăderii bugetul institutului.

Pe de altă parte, Kelemen Hunor a declarat, după ieşirea de la audieri, că nu crede că propunerea parlamentarilor din comisia de cultură va trece de comisia de buget şi că Ministerul Culturii probabil va primi în final suma stabilită de Ministerul Finanţelor înaintea numirii sale ca ministru. Hunor a menţionat că, din cauza lipsei de bani, în acest an nu va începe niciun şantier nou de restaurare a monumentelor, fiind continuate doar şantierele deja în lucru. Hunor a mai precizat că ministerului i s-au pus la dispoziţie doar 167 milioane de lei dintre cele 500 milioane primite printr-o finanţare rambursabilă de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Banii vor fi folosiţi pentru restaurarea Teatrului Naţional, a Bibliotecii Naţionale, a Operei Române, Teatrului Naţional din Iaşi, a Muzeului Naţional de Artă şi a Muzeului Antipa. Creditul primit de România este pe 18 ani, iar obligaţia statului român, care participă cu o sumă mică la cofinanţare, este de a preda la cheie în 2012 aceste lucrări.

Hunor a precizat că va primi la rectificare restul de bani până la 500 de milioane şi a mai spus că, probabil, deşi banii vin din fonduri europene, Ministerul Finanţelor a preferat să acorde doar o parte din ea, pentru că, altfel, suma ar fi intrat în calculul deficitului bugetar. NewsIn

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.