Avocata Paula Iacob, care l-a reprezentat în instanţă pe Valentin Ceauşescu, spune despre decizia instanţei de a permite deshumarea soţilor Ceauşescu că este una corectă.
„Soluţia justiţiei este o soluţie corectă. Soluţia vine târziu, dar trebuie să mulţumim justiţiei pentru această decizie. Trebuie să i se dea familiei trupul celui mort că aşa este normal”, a spus Paula Icob.
Vorbind despre posibilitatea soţului Zoiei Ceauşescu, Mircea Oprean, de a da în judecată statul român dacă în cele două morminte nu se află soţii Ceauşescu, avocata a făcut o comparaţie între acest caz şi procesele foştilor deţinuţi politici care, în prezent, pot primi despăgubiri.
„Avem posibilitatea de a da statul în judecată ori de câte ori socotim că, urmare a unei acţiuni care aparţine statului ca entitate s-a comis o eroare, s-a comis o faptă care aduce un prejudiciu. Ne află în aceeaşi situaţie în care deţinuţii politici sau urmaşii lor au astăzi dreptul de a cere o despăgubire pentru anii de mizerie şi suferinţă trăiţi în temniţă. Oricând ar veni o reparaţie care ţine de justiţie, mie mi se pare binevenită şi ea trebuie obţinută în mod legal aşa cum s-a procedat şi în cazul de faţă”, a declarat Paula Iacob.