Pe urmele averii fabuloase a familiei Doldurea: Miliardari din GPL

Business-ul familiei Doldurea totalizează 1,2 mld. lei în piaţa de GPL și este derulat prin intermediul a şase companii, patru dintre acestea fiind înregistrate în Caracal, acolo unde primar este chiar tatăl fraţilor Doldurea, scrie Ziarul Financiar.

Flagas, compania care deţinea depozitul ilegal de GPL din Crevedia,este controlată de Ionuţ Daniel Doldurea şi de Cosmin-Ionuţ Stîngă şi a avut anul trecut un business de 595,9 mi¬lioane de lei, un profit net de 32,7 milioane de lei, fiind unul dintre cei mai mari jucători din piaţa locală de GPL.
Dar aceasta nu este singura firmă deţinută de familia Doldurea activă în domeniul combustibililor.

În total, Ionuţ Doldurea, alături de fratele său Cristian Doldurea firgurează ca acţionari sau administratori în şase companii active în domeniul comerţului cu GPL, toate aceste firme având anul trecut un business cumulat de aproape 1,2 miliarde de lei şi 459 de angajaţi.

Din şase companii, patru sunt înregistrate în Caracal, acolo unde primar este Ion Doldurea, tatăl fraţilor Ionuţ şi Cristian Doldurea.

Compania Flagas, de exemplu, lucra sub CAEN-ul Comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi în magazine specializate, iar pentru autorizaţia de funcţionare este necesar chiar avizul de la primărie.

Dintre companiile care compun miliardul de lei din GPL al fraţilor Doldurea, cele mai mari sunt Flagas, Rombeer Crîngaşu, preluată anul trecut de Flagas, şi Ade Gas Oil Company.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

12 Comentarii

  1. Este treaba de SRI care pana acum a dormit. Nu acesti afaceristi sunt interesanti ci baietii statului care i-au protejat si … Mai departe oricine intelege. Pana cand aia nu vor fi eliminati raul va continua.

  2. Munca cinstita este pe 1.800 lei pe luna. Noi muncim, nu castigam !

  3. Ăștia sunt psd-istii, niste hoți criminali! La lada de gunoi cu PSD! Un mare lider de partid social democrat (parcă Cerveni) ne-a spus că nu a fost niciodată la guvernare! PSD e moștenitorul PCR care și-a însușit averea țării în ultimii 34 de ani folosindu-se de saraci! Dacă vreți democrație, va dăm noi democrație cat considerăm noi, dar banii rămân la noi!

  4. Da pe urmele familiei Pascu 714 propietati cand o sa mergeti? Aaaa daaaa, ala nu e PSD-ist si nu face obiectul campaniei electorale de denigrare pentru dcare sunteti platiti? Pai daca ati fi cinstiti si corecti ambele familii ar trebui verificate!

  5. „Pai daca ati fi cinstiti si corecti ambele familii ar trebui verificate!”

    ceausescul n-a murit, s-a ascuns in capul lui goguta. De la acel TREBUIE te banuiesc ca esti femeie.

  6. s-a fisiit pusculita? acolo este cu totul altceva decit ceea ce se vede… cine sa fi pus umarul? reactia nervoasa a lui ciolacu…

  7. sa vad si eu un PESEDIST sarac. Unul singur, ca asa le spunea Ilici Iliescu, SARAC SI CINSTIT!

    • Tot îi dați cu pesedeii,dar,nu ma pesedeii au fost la GOWERNARE??Ce făcu Șică după ce îl pusă Ciuleacu premier?ce?Uitarăți nu?Dar PARTIDU sabotați românia?Iar ați uitat.Câte partide vin la GOWERNARE de aici înainte toate fac nu ma fărădelegi,ce mama dracu o dați nu mă cu pesedeii,ce ori făcut restul partidelor care au fost la GOWERNARE?ce?Pensatul din moderator la wc tv o ajuns europarlamentar,o rezolvat întro lună pensiile speciale.Șică goli visteria țării dând meleoanele la Micula,oare moca?waxinuri fără număr achiziționate de drogatu și pușcăriașu Cacâțu,despre ce vorbiți stimați comentatori de M ai sus.Ne merităm soarta.Punct.Pe acești hoți din casa poporului nu ma Putin ne va putea scăpa greșind cu vreo dronă,atunci când sînt la apel acești bezmetici,că de condus nu mai conduce nimeni,la furat sânt în haită ca ,lupii.

  8. Epigonii mutalaului din palatul 3coceni silabisesc natang mantra lor favorita si unicul cuvant pe care il cunosc. Scrieti de o mie sasesutesaizecisisase+sasesaptecase ori cate un pesedeee pe minut sau ora, la libera alegere, si o sa aveti o surpriza surprinzatoare !! Meditati profund si toate dorintele vor deveni o realitate palpabila.

  9. @charlie, Verbul a trebui conjugat la prezent:
    Un verb la timpul prezent arată că acțiunea este săvarșită in momentul vorbirii.
    eu trebuie
    tu trebuie
    el ea trebuie
    noi trebuie
    voi trebuie
    ei ele trebuie
    Deci nu e cazul comentariului mau anterior pentru ca actiunea nu se desfasoara.
    Verbul a trebui conjugare la condițional prezent
    eu aș trebui
    tu ai trebui
    el ea ar trebui
    noi am trebui
    voi ați trebui
    ei ele ar trebui
    Modul condițional-optativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune dorită sau o acțiune realizabilă dacă este indeplinită o anumită condiție. Condiționalul-optativ prezent se formează cu verbul auxiliar a avea (aș, ai, ar, am, ați, ar) și infinitivul verbului de conjugat.

    Deci care varianta se potiveste actiunii mai desteptule? E drept ca informatiile astea nu la gesesti pe tik tok sau fbk!!

    Daca taceai filozof ramaneai!

  10. Bineinteles ca pe toata durata anchetei toata aceasta avere este deja blocata si inventariata. Nu-i asa vasnici guvernanti? Vrem o proba ca ati facut ceea ce trebuie pentru a avea justitie, DREPTATE pentru victimele nevinovate!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.