Pe urmele conchistadorilor (V): Hacienda „Santa Susana”

Hacienda „Santa Susana”

Punct de reală atracție turistică, hacienda „Santa Susana” (o proprietate rurală de 1200 hectare) prilejuiește o întoarcere în istoria secolelor coloniale, fidel conservate, ca într-o capsulă a timpului, în muzeul organizat în reședința de mai multe generații a familiei unui fermier irlandez care a fondat în districtul Campana, la cca. 70 de kilometri de Buenos Aires, o fermă guacho, devenită simbolul complet al tradițiilor pampasului argentinian (culturi agricole, creșterea vitelor, cailor, porcilor, păsărilor de curte, meșteșuguri tradiționale) fericit îmbinate cu spiritul întreprinzător al emigranților europeni care au adus civilizația creștină în spațiul sud-american.

Poate părea insolită maniera în care am observat și evaluat adaptarea la progres și civilizație a coloniștilor europeni și, odată cu ei, a populației guacho, care semnifică tragismul existențial, la origini al oamenilor nimănui, adică al unei comunități rezultate din violurile comise de europeni asupra băștinașelor, iar copii acestora nu erau recunoscuți de nici una din părți, fiind reduși la condiția animalelor și câinilor printre care conviețuiau în imensitatea pampasului sub acoperișul infinit al cerului.

Gauchos sunt menționați pentru prima dată după nume în înregistrările coloniale spaniole pentru Uruguayul de astăzi, adesea în legătură cu contrabanda către Brazilia. Astfel, unul dintre negociatorii spanioli ai granițelor dintre Argentina și Brazilia, Felix de Azara, scria în Voyage dans l’Amerique meridionale depuis 1781 jusqu’en 1801 (1809): „Există în acel ținut, și în special în jurul Montevideo și Maldonado, o altă clasă de oameni, numită cel mai potrivit gauchos sau gauderios. În mod obișnuit, toți sunt criminali scăpați din închisorile Spaniei și Braziliei, sau aparțin numărului celor care, din cauza atrocităților lor, au fost nevoiți să fugă în pustie… Când gaucho are vreo necesitate sau capriciu de satisfăcut, el fură câțiva cai sau  vaci, le duce în Brazilia de unde le vinde si de unde ia tot ce are nevoie,”

Cea mai veche reprezentare a unui gaucho Uruguayan, Emeric Essex Vidal, Ilustrații pitorești din Buenos Ayres și Monte Video, 1820

Naturalistul francez Augustin Saint-Hilaire, nota în jurnalul său (16 octombrie 1820):  Ces hommes sans religion et sans morale, le plus part indiens ou métis, que les Portugais désignaient sous le nom de „Garruchos ou Gahuchos”. (Acei bărbați fără religie sau morală, mai ales indieni sau metisi, pe care portughezii îi numesc Garruchos sau Gahuchos – un cuvânt batjocoritor).

Nevoia afirmării şi consolidării propriei identităţi a comunităţilor guacho din Argentina, Paraguay, Uruguay, Rio Grande do Sul în Brazilia, partea de sud a Boliviei și sudul Patagoniei chiliene a condus la crearea imaginii unor oameni curajoşi, indisciplinaţi, de nesupus, dar foarte pricepuţi în creșterea animalelor vitelor, cailor, oilor, caprelor, porcilor.

Gauchos, istoric având reputația de a fi curajoși, chiar dacă nestăpâniți, metaforic desemna omul „nobil, curajos și generos”, dar și „priceput în trucurile subtile, viclean”. În portugheză, cuvântul gaúcho desemnează populaţia metisă a câmpiilor din Rio Grande do Sul sau din pampasul argentinian, de descendență europeană și indigenă americană, care se ocupă de creșterea vitelor și cailor”. Gaúcho a căpătat, de asemenea, o semnificație metonimică în Brazilia, desenmnând chiar și un locuitor urban, care este cetățean al statului Rio Grande do Sul.

Reședința muzeu Santa Susana a familiei fondatoare a fost locuită, în perioada de vârf a dezvoltării fermei și a afacerilor, de minim patru generații (de la bunici la strănepoți) acest lucru rezultând din evoluția mobilierului și jucăriilor din camerele copiilor și din dotările băilor (de la stropitoarea manuală acționată cu sfoară și tineta portabilă, la baia cu cadă, duș și toaletă cu bideu, între extreme fiind trei- patru etape intermediare inovatoare specifice fiecărei generații. Desigur, sunt de observat evoluțiile modei, a dotărilor bucătăriilor, a rafinamentului mobilierului de sufragerie ori a saloanelor de primire și camerelor de oaspeți.

Hacienda Santa Susana menține intact și funcțional saloonul-bar (La Pulperia), desprins parcă din filmele western, inclusiv afișul cu avertizarea: „Nu intra cu armă și fără pălărie”.

Fiesta Estancia Santa Susana Gaucha este organizat pe durata a opt ore: recepție de întâmpinare, program folcloric de muzică și dansuri argentiniene, prânz cu grătar argentian, demonstrații de abilități gaucho, plimbări cu trăsura, călărie, drumeții în pampas, vizionarea expoziției de suveniruri. Gazdele s-au întrecut în gesturi de ospitalitate, armonizând diversitatea grupurilor de turiști cu ajutorul muzicii, dansului și a bucatelor tradiționale stropite din belșug cu bebitas: vin, bere, sucuri.

Meniul guacho era, la origini, simplu şi unic: carne de vită, carne de vită şi carne de vită. La fiesta am avut parte de toate felurile de carne produsă în fermele din pampasul argentinian și de porții revărsate din platouri. La puterea noastră de cumpărare, un preț mediu de 5 dolari/kg. carne de vită era de neimaginat, raportâdu-ne la prețurile mult înzecite practicate în supermarket-urile din România.

De fiecare dată, când serveam masa în localurile populare, cu măsuțele înșiruite pe trotuar și al căror număr creștea pe măsură ce veneau noi clienți, solicitam o farfurie goală pentru a înjumătăți porțiile și a putea opera cu ustensilele de mâncat.

Pentru a mânca, guachos folosesc o singură ustensilă, pe care o au permanent asupra lor: Facón, un pumnal tradiţional de luptă, dar și cuțit utilitar, fiind utilizat în special de rangerii gaucho din Argentina, Brazilia și Uruguay. Acest tip de pumnal este purtat în mod obișnuit la spate și prins în centura gaucho-ului pentru a putea fi scos rapid cu mâna dreaptă.  Facón este și principala armă de luptă într-un stil autohton argentinian, cunoscut sub numele de „escrima criolla”. Când este folosit în acest context, într-o mână se ține cuțitul și în cealaltă un poncho înfășurat în jurul brațului, pentru a atenua tăieturile.

Michelangelo Legend – simbol al fenomenului tango

Fără să fi vizitat cartierul genovezilor La Boca și fara sa fi participat la cina-spectacol de la Restaurant-Show Michelangelo Legend, pe al cărui videol de pe frontispiciu apare numele celebrului artist și cântăreț de tango Nestor Fabian (prezent seară de seară pe scenă la vârsta de 86 de ani!) să nu spui nimănui că ai fost în patria tangoului.

La teatrul Michelangelo Legend, pe ritmuri de tango, în compania unei excelente companii de dansatori profesioniști, relaxați la mesele nu mai puțin legendarului restaurant, ne-am întors, ca într-un vis, în atmosfera spectacolelor de tango ale anilor ‘40 -’50 ai secolului trecut.

Clădirea Restaurant-Show Michelangelo Legend, situată în cartierul San Telmo din zona centrală a Buenos Aires este un edificiu cu detalii ornamentate și de arhitectură care șochează când afli că totul este realizat pe structura robustă a unui vechi depozit portuar, transformat într-un restaurant sofisticat cu șase saloane impunătoare, etajul fiind rezervat teatrului.

Cuvintele nu pot descrie spectacolul, o suită de tangouri în evoluția genului, de la contextul istoric al apariției sale și până în era revoluției tehnologice.  Începând cu ghidul, toți care ne-au vorbit despre tango au ținut să scoată în evidență dominația bărbatului și arta partenerei de a complini forța acestuia cu  feminitatea. Ghidul Ioana Butnaru a dovedit cunoașterea intimă a fenomenului, căci tangoul este un fenomen artistic, iar povestea ei depre tango a fost de o rară sensibilitate sentimentală și profunde sensuri filosofice.

Ca o concluzie a observatorului neinițiat, am înțeles că tangoul nu este dans pur și simplu, ci un gen artistic de sine stătător în care bărbatul arată tot ce poate, iar femeia „face și desface” după cum vrea ea.