Oficialul a declarat luni că, în ciuda unor tensiuni recente, el rămâne optimist că se va găsi o soluție rapidă pentru legea pensiilor magistraților, care să fie adoptată până la termenul limită din 28 noiembrie, impus de PNRR.
Pîslaru a subliniat că, dacă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) dorește să contribuie de bună credință, ar putea acorda un aviz (pozitiv sau negativ) mult mai rapid, în 24 sau 48 de ore, în loc să aștepte termenul standard de 30 de zile.
Astfel, avizul ar putea fi obținut într-un timp mai scurt, iar proiectul ar putea ajunge rapid în Parlament pentru a fi dezbătut și aprobat înainte de data limită. Ministrul a adăugat că această soluție este încă fezabilă și speră ca toate părțile implicate să colaboreze pentru a respecta angajamentele asumate în cadrul PNRR.
”Eu rămân încrezător că, în ciuda aparentelor tensiuni, până la urmă există încă o posibilitate de a găsi o formă de lege care să poată să fie din nou împinsă rapid de Parlament, şi, de data aceasta, înţelegând că CSM, dacă doreşte să fie de bună credinţă, poate să nu folosească termenul de 30 de zile, ci poate să dea un aviz negativ, pozitiv, aşa cum îl doresc dumnealor, dar să-l dea în termen de 24 de ore, 48 de ore, astfel încât să ne putem încadra pentru o discuţie pe fond, decizie pe fond a CCR-ului înainte de 28 noiembrie. Încă este fezabil”, a spus ministrul Investiţiilor, Dragoş Pîslaru, la Antena 3.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
„Lasa” magistratii, sigur! dau toata speciala. Sunt generosi empatici, si-ar fi dat-o de mult, daca le-ar fi cerut-o cineva „pe bune”