Executivul a pregătit un proiect de buget în care pensiile sunt îngheţate anul viitor, iar în privinţa salariilor nu apar indici de majorare a acestora în al doilea semestru. Pentru susţinerea plăţii pensiilor sunt din nou transferate de la bugetul de stat 13,8 miliarde lei, potrivit mediafax.ro.
Documentul, obţinut de MEDIAFAX, prevede că în anul 2012 valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei, nivelul la care a fost îngheţat încă din 2009, fără referiri la o eventuală majorare a acestuia în partea a doua a anului viitor.
În ceea ce priveşte rata şomajului, proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2012, obţinut de MEDIAFAX, ia în calcul o scădere uşoară a ratei medii a şomajului, urmând să se ajungă astfel, la sfârşitul anului viitor, la un număr de 410.000 şomeri înregistraţi, de la 445.000 persoane fără un loc de muncă estimat pentru acest an.
citeste mai mult aici