Informarea reprezintă primul pas în prevenirea sau depistarea la timp a unei afecțiuni și, totodată, este esențială în gestionarea corectă și eficientă a tratamentului. În acest context, compania Novartis România vine în sprijinul pacienților și lansează, în parteneriat cu asociațiile pacienților cu afecțiuni autoimune, oncologice și neurologice, platforma de informare, euvreausastiu.ro, care cuprinde informații medicale avizate, referitoare la trei arii terapeutice: oncologie, neurologie și dermatologie.
„Oferim comunității medicale și pacienților, nu numai tehnologii medicale avansate, dar şi informaţii relevante. Este poate o picătură de informaţii medicale în spaţiul public, dar sperăm ca toți cei interesaţi să navigheze cu succes prin oceanul informativ de astăzi, iar platforma euvreausastiu.ro să ajungă curând o referinţă preferată, la îndemâna pacienţilor”, a declarat Dr. Alexandru Dinita, Director Medical al Novartis România.
Oncologie
Potrivit rapoartelor privind „Starea sănătății în UE”, cancerul reprezintă una dintre principalele cauze de deces în Uniunea Europeană. În fiecare an, 2,6 milioane de oameni sunt diagnosticați cu această boală, iar 1,2 milioane mor din cauza ei, și, din nefericire, cancerul poate apărea chiar și la persoane tinere. Peste 40% din cazurile de cancer ar fi putut fi prevenite, prin diagnosticarea timpurie și administrarea mai eficientă a tratamentelor.
Cancerul de sân rămâne principala cauză de deces prin cancer în rândul femeilor, cu aproximativ 95.000 de decese în 2020, reprezentând 17% din totalul deceselor provocate de această boală.
Deși rata de incidență a cancerului de sân a crescut în ultimul deceniu, ratele de deces au scăzut ori s-au stabilizat, datorită diagnosticului mai timpuriu și a tratamentului mai eficient.
Neurologie
La nivel mondial, peste 2,8 milioane de oameni suferă de scleroză multiplă, o afecțiune cronică, inflamatorie, mediată imun, a sistemul nervos central. Caracteristicile sclerozei multiple sunt leziunile demielinizante (distrugerea mielinei care învelește axonul) și neurodegenerarea (pierderea axonilor și a neuronilor, asociată cu atrofie cerebrală și spinală), aceste două procese fiind responsabile în timp de progresia bolii și a dizabilității.
Rezultatele unui barometru de opinie realizat în anul 2020, care a cuprins 35 de țări din Europa, au arătat că există aproape 1,2 milioane de oameni cu această afecțiune. În ceea ce privește România, studiile arată că, la nivel național, peste 9.000 de persoane au fost diagnosticate cu scleroză multiplă. Vârsta medie la diagnosticare variază între 33 și 35 de ani, iar aproximativ 70% din populația cu SM sunt femei.
În plus, se estimează că 70% dintre persoanele cu SM trăiesc în zonele rurale, astfel, apare o barieră suplimentară în calea accesului la asistență medicală și socială specializată.
Dermatologie
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat psoriazisul cea de-a 5-a cea mai importantă boală cronică netransmisibilă. În România, peste 400.000 de persoane sunt diagnosticate cu psoriazis, o afecțiune complexă care are urmări și dincolo de suprafața vizibilă a pielii, putând afecta pacientul la nivel psihosocial şi profesional. De exemplu, pacienţii cu psoriazis sever ratează anual, în medie, între 3 şi 26 de zile de muncă1, în timp ce 23% dintre aceştia afirmă că psoriazisul a influenţat alegerea unei cariere profesionale. În plus, 43% dintre bolnavi consideră că psoriazisul este o ”ruşine socială2”.
Platforma euvreausastiu.ro, lansată de Novartis România în parteneriat cu asociațiile pacienților cu afecțiuni autoimune, oncologice și neurologice, este disponibilă deja și cuprinde informații despre scleroza multiplă, psoriazis, melanom și cancerul de sân, urmând să fie actualizată în timp și cu informații despre alte patologii. Website-ul este intuitiv și ușor de utilizat, pentru ca utilizatorii să acceseze rapid toate informațiile de care au nevoie.
fir-ati ai gheenei de satane ! criminali ticalosi! voi nu sunteti medici. sunteti niste mengele care iau bani nemunciti sa otraviti, imbolnaviti si ucideti oamenii. hai siktir j e g ur i ticaloase! „informati” oamenii pentru ca dandu-si semnatura pe MINCIUNILE SI MANIPULARILE VOASTRE, SA -SI ASUME MOARTEA IN SPITAL DIN CAUZA CULPEI MEDICALE SI A INFECTIILOR NOSOCOMIALE! VINE CEASUL VOSTRU SATANE LACOME DE AVUTIE CE SUNTETI!
Despre Novartis din media:
2014 Vaccinul antigripal produs de Novartis a ucis 13 persoane în Italia, pe măsură ce numărul morților crește
2012 Vaccinul antigripal defect Novartis a fost scos de pe piețele globale, cu excepția SUA
2010 Novartis a testat vaccin antigripal porcin pe oameni din Polonia fara autorizare
Un studiu asupra a 233 de avertizori a fost realizat cu ani în urmă, pentru a explora efectele dezvaluirilor care se rasfrang asupra celui care denunță o corporație. Descoperirile lor: Denunțătorul obișnuit este un bărbat de 40 de ani, cu o conștiință puternică și valori morale ridicate. După ce au ,,turnat”, 90 la sută dintre avertizori au fost concediați sau retrogradați. 27 % s-au confruntat ei înșiși cu procese, 26 % au trebuit să caute îngrijire psihiatrică sau fizică. 25 % au facut abuz de substanțe, 17% și-au pierdut casele, 15% au divorțat, 10% au încercat să se sinucidă, 8 la sută au falimentat. Dar, în ciuda tuturor acestor lucruri, doar 16% din acestia au spus că nu vor mai ,,turna” din nou.