Ioana Ginghină, actriţă modestă de telenovele, colegă de platou cu mai celebra Oana Zăvoranu, s-a înscris în PNL. Dar nu rolul din serialul „Numai iubirea” o recomandă liberalilor, ci faptul că fata a pozat pentru revista „Playboy”, arătînd poporului întreaga sa goliciune. Pentru cei care nu au aflat ce este „Playboy”, cităm din Wikipedia: „În prezent, Playboy este un producător și distribuitor semnificativ de pornografie”.
Nu sînt nici pe departe vreun pudibond, din contră. Totuşi, cînd este vorba despre politică, parcă ar trebui puse nişte restricţii de imagine. Măcar pentru vorbele rostite exact acum 100 de ani de alt premier PNL, Ion I.C. Brătianu: „Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot.”
Sînt de acord că Ioana Ginghină are ce arăta: sîni mari, frumos rotunjiţi, şolduri arcuite în jurul sexului apetisant. Dar, sînt acestea calităţi care s-o recomande pentru a intra în viaţa politică sau doar semnalul că liderul PNL crede, cum spunea ilustrul său înaintaş, că „politica e un fel de distracţie”?
Întrebarea este cu atît mai relevantă, cu cît, recent, la Antena 3, politologul Alina Mungiu sugera că o altă damă din PNL, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a avut în ultima vreme o ascensiune ciudată, pe criterii asemănătoare: „Să ne uităm puţin la prim-ministrul Orban, când apare în şedinţe de Guvern. Poate este o iluzie vizuală, dar mie mi se pare că se uită foarte des la Violeta Alexandru, căutând aprobare în ce spune. Şi cu această ocazie să punem întrebarea: „Ştie cineva cine este Violeta Alexandru, dintre oamenii care ne ascultă?”. Te întrebi de ce cineva ca Violeta Alexandru este ministrul Muncii. A avut vreodată vreo pregătire în acest domeniu? Este un vechi membru al PNL? Mă întreb ce legătură are cu ministerul Muncii o persoană cu studii la Universitatea particulară Cantemir şi apoi cu masterat de Securitate la SNSPA? De ce se uită prim-ministrul Orban atât de des la ea? De ce a ajuns preşedinte pe Municipiul Bucureşti fără niciun fel de alegeri?”
La PNL, astfel de întrebări au mai fost puse în trecut şi în privinţa altor femei:
– despre Raluca Turcan şi Teodor Stolojan, relaţie la care a făcut referire chiar actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban: „Vă recomand să nu urmaţi stilul de carieră politică al Ralucăi Turcan, Mioarei Mantale, Elenei Udrea. Nu trebuie să treceţi prin patul nici unui şef dacă vreţi să ajungeţi în funcţii publice importante”!
– despre Alina Gorghiu şi Bogdan Olteanu sau Mihai Voicu

Nu agreez sub nici o formă astfel de dezvăluiri din viaţa privată a unei persoane, însă, atunci cînd apar întrebări privind ascensiunea lor în funcţii publice pe baza unor asemenea criterii, lucrurile se schimbă, căci deciziile acestor persoane pot să influenţeze viaţa întregii populaţii!
Sigur că PNL nu este nici pe departe singurul partid în care se urmează astfel de „principii” carieristice, bărbaţii puternici aducîndu-şi în partid femeile la care tînjeau. De notorietate este cazul lui Liviu Dragnea, cel care şi-a adus în Parlament „secretara” Cătălina Ştefănescu, pe care apoi i-a cedat-o colegului Dan Şova:

Cît despre Elena Udrea şi Traian Băsescu, ce să mai vorbim? S-ar putea scrie tomuri întregi numai din poveştile din tîrg:

Dar, nu politicienii români au inventat acest tip de selecţie, el fiind urmat de cînd lumea, cum se zice, de politicieni de pe toate meridianele. Totuşi, situaţia Ioanei Ginghină are o particularitate de care trebuia să ţină cont năbădăiosul Ludovic I-ul: PNL este la guvernare într-o situaţie dificilă, fără o majoritate parlamentară în spate, este înaintea unei moţiuni de cenzură, se vorbeşte despre varianta alegerilor anticipate, se simte o tensiune uriaşă generată de salarii şi pensii. Pe acest fond, PNL are nevoie de poveşti de alcov?
Ce ziceţi, domnule preşedinte Iohannis, e bine ce se întîmplă acum în PNL? Are gusturi Ludovic I-ul?
„@charly”, flacau,ii desfid pe antisecuristii care nu pot intelege ca in Securitate exista un curent reformist care, fara
sa doreasca disparitia definitiva a institutiei criminale, considera ca e cazul sa nu mai actioneze la vedere! Cine citeste comentariile mele atent observa aceasta nuanta, mai ales ca am tot repetat: nu se poate scapa de Securitate decat printr-o miscare din interior!!! Dovada, majoritatea informatiilor inedite parvin de la ofiterii proscrisi sau jurnalistii care nu au mai inteles sa execute ordinele. Oare, Dragnea nu fusese un invitat la ospatul „zeilor” si cand le-a bombardat „Olimpul” cu reforma Justitiei si diminuarea privilegiilor l-au inlantzuit, Mumia Tartarcea sfasiindu-i ficatii la comanda lui Zeus Teutonicus…
In Romania nu exista securitate ‘reformista’. De unde ai scos perla asta? O fi reformista la ingineriile financiare.
„mihnea”, habar nu ai cine a fost „inaintasul” lui Sica Mandolina, pentru ca daca ai avea cultura politica corespunzatoare
ti-ai da seama ca se continua o traditie mai intai ideologica, inaintea istoriei achizitionarii „tehnicelor” planturoase! Daca i se poate reprosa ceva lui Spanu e inclinatia inepta de a da exemple din tabara/aripa Securitatii reformiste, ca sa poata „echidistant” sa ne prezinte PDNL din tabara/aripa Securitatii de „dreapta” in pielea goala. Liberalismul mioritic e inventia narodnica preluata de bolsevicii lui Lenin si reinventata de bolsevicii lui Ilici Genocid pt. teatrul „democratic”.
Doamne fereste, a trebuit sa ma frec la ochi, ce a ajuns sa se publice pe siteul al carui nume a fost ales de Ion Ratiu si citez din articol, asa ceva nu am citit nici in Playboy :”Sînt de acord că Ioana Ginghină are ce arăta: sîni mari, frumos rotunjiţi, şolduri arcuite în jurul sexului apetisant.” Sper ca este o ratacire, o scapare a redactiei. Lui Ion I.C. Bratianu i-ar fi rusine de rusinea autorului acestei barfe libidinoase. Ion I.C.Bratianu casatorit de doua ori, prima data cu o vaduva cu care a avut un copil inainte de a fi casatoriti legal si a doua oara cu o femeie divortata era mult mai deschis la minte decat majoritatea presurilor frustrate de azi deghizate in barbati, neiubiti si nedoriti de mame si care urasc femeile in special pe cele frumoase la care ei nu ajung.
CE E FRUMOS SI LUI DUMNEZEU II PLACE ! CE TE FACI CU STOARFELE ASTEA POCITE de la pesede firea (ticaloasa) gavriela, ologuta vasiliesku, rowana plumbuita etc etc etc
Singurul lucru care ma deranjeaza, este faptul ca se incearca cu disperare inducerea in constiinta opiniei publice o mare tampenie: ca actualul P(D)NL este „urmasul Bratienilor”. Cand, in realitate, este (ca si PSD) tot un urmas al PCR si al securitatii, nascut, ca toate partidele care s-au infiintat imediat dupa dec. 1989, din fostul FSN. Prin intermediul caruia, linia a doua a PCR si securitatea au continuat sa existe si sa-si exercite influenta nefasta asupra Romaniei. Nu trebuie sa ne miram de ceea ce se intampla astazi, indiferent de „partidul” care vine la putere. Impreuna cu cei despre care am pomenit, partidele au fost „populate” din plin cu urmasii fostilor activisti,securisti, militieni si alte jivine de genul asta. Era imposibil ca cei pomeniti mai sus sa-si aduca si ibovnicele, nevestele, nepoatele si fiicele, etc… Asta asa, pentru „colorarea” vietii politice!! In concluzie, exista vreo legatura intre actualul PNL si vechiul PNL? Niciuna, absolut niciuna!!! Si ca sa mai inveselesc atmosfera: dom’le am observat ca la UDMR, reprezentantele „activistelor” lipsesc cu desavarsire! Sa fie ungurii niste misogini, sau romanii au dreptate cand spun despre unguri ca…….
CE NE MAI MIRAM DE CAND LUMEA SI PAMANTUL SE STIE CA POLITICA E O MARE CURVA. In rOMANIA EXISTA UN EXCEDENT.
Nu cu astfel de (totusi) barfe va fi doborat PNL-ul.
Sa intri in politica nu-i mare scofala !,majoritatea derbedeilor,bulevardistilor ,a golanilor a celor care taiau frunza la caini si nu se lipea de ei nici o meserie au dat buzna in politica.Cum lumea nu s-a schimbat ca si mentalitate „nenea IANCU sa traiasca ” ca de alde coana Zoitica e plina politica.Ce fufa or pardon haimana n-a ajuns secretar manager,dama de companie ,garda de corp ,or vuvuzea in politica !.
Ca de la primar ,prefect la sef de partid fiecare si-a tras cate un cerc al membrului or membru al cercului depinde de pozitia in schema de functiuni.”LAS CA STIE DUMNEALUI „
Ce ar zice Ion I.C. Brătianu?
R: prezentati-mi-o….
Incă nu am vazut-o și cuvântând pe doamna Ioana. Totuși nu credeți că cetățenii votanți sau privitori la televiziunile total stupide merită pe zona politicului măcar o femeiei atrăgătoare? De la nurii doamnei Udrea nu prea a mai fost mare lucru. Asta și pentru ca unele la o față mai dură și-au ales o expresie, coafură și costumație serioasă. Dacă nu puteau impresiona cu ce spun măcar să sperie cu atitudinea. Deci vrem în PNL politiciene frumoase și naturale vorbind ce le duce capul nu lozinci anti PSD. De actualele deșteptele din PNL, că acum el e la putere, ne este plin podul. Să fie împrospătat partidul cu “…blonda sau bruna / Îmi e totuna / De-o potrivă le iubesc / De-o potrivă le” votez.
Cu Violeta si cu Raluca !
Moartea pasiunii….
Pe cand un pictorial cu duoamna Veoleta Bau ? daca pedeleului ii place asa de mult transparenta. Mai scade populatia ca si asa suntem prea multi in viziunea pedeleului.
Corector- nu polemizez cu neomarxist si slugi cominterniste angajați cu norma dubla la sectorul rebuturi antinaționale.
Cel putin doamna asta nu are nimic de ascuns.
@Marius:Dragnea chiar ca a incercat „să schimbe imaginea” cu Irinuca Caprelor adusa si pusa tablou la Congresul PSD in calitate de „krupskaia”, oficiala batranului edecar Levi Teleormanski
Mai atenti cand manipulati,Sputnik m-a scos din pepeni azi cu „Cazul din Filipice”in loc de Filipine..Ori toti khazarii de la sputniK(Dragos Dumitriu,Crainic,Evan Rautu,etc)sunt idioti?
E imaginea fidelă a PNL-ului. Un partid si un președinte gol care genereaza vise erotice in mintea a milioane de romani obsedati sexual. Din pacate ea devine si imaginea României. Si atunci ne miram ca străinii si cominternistii de la Bruxelles se comporta cu noi ca si cum am fi o prostituată? Si chiar daca au foști unii ,gen Dragnea, care a dorit să schimbe imaginea au tabără procurorii prostituati pe el pentru ca străinii sa-si satatisfaca in continuare poftele cu noi.
„Oricare ar fi vicisitudinile zilelor şi anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei”(Ion IC Bratianu):))
Nu mai stati cu fundul incordat,relaxati-va,invingatorul ia totul :)))
Splendidă achizitie!Sa moara dusmanii…
Criticand si vorbind despre…faceti reclama PNL-ului, faceti publicitate gratis, le creste audinta ca si in cazul manelistului X cu milioane sau sute de milioane de vizualizari pt ca a „trecut” strada…voi n-ati inteles ca mare parte din populatie este interesata de miezul noptii mai mult decat de Violeta din Traviata? Unii isi mai pun problema ”ce-l recomanda pe X” fiind rupti de realitate, de gustul si preocuparile maselor largi de cetateni.
Ioana Grindina confirma inca odata ca frumusetea e trecatoare si prostia e vesnica.