PNL va sesiza Poliția în cazul candidatului din partea PSD la un colegiu de deputat în Ilfov, Garbiela Szabo, întrucât aceasta ar fi încălcat legislația electorală în momentul în care a anunțat cu cine a votat, relatează Mediafax.
„Cel mai flagrant caz de încălcare a legislației electorale, transmis în direct pe televiziuni îl reprezintă conduita doamnei candidat la colegiul din Ilfov, ministrul Gabriela Szabo, care nu a învățat din păcate că atunci când se află în incinta secției de votare nu poate să enunțe, să exprime, numele partidelor sau alianței politice pentru care a votat. Domnia sa a făcut acest lucru și în incinta secției de votare, și în perimetrul descris de lege și ca atare este pasibilă de amendă sub efectul legislației electorale”, a susținut coordonatorul Departamentului de Analiză al PNL, Dan Mihalache.
Potrivit acestuia, a avut loc un „desant” în Ilfov cu premierul Victor Ponta și cu alți candidați.
Totodată, Mihalache a precizat că și primul ministru Victor Ponta ar fi încălcat normele legislației electorale întrucât sâmbătă, după încheierea campaniei electorale, a acordat un interviu la un post de televiziune.
De asemenea, Mihalache a cerut încetarea presiunilor pe care PSD le face în județul Giurgiu. El l-a acuzat pe senatorul PSD Niculae Bădălău că amenință reprezentanții PNL că vor fi „arestați, luați cu duba”, încercând astfel să schimbe reprezentanții în secțiile de votare.