UPDATE Din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor, arată instituția ăntr-un comunicat. .
Reabilitarea podului pe DJ 207 A km 6+591, peste râul Siret, la Luțca (jud. Neamț) se realizează prin Programul Național de Dezvoltarea Locală (etapa a II-a).
Conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Neamț, valoarea finanțării, alocată prin PNDL, este de 7.374.449,36 lei, sumă din care MDLPA a decontat 7.295.280,58 lei (au mai rămas de decontat 79.168,78 lei).
Încheierea contractului pentru execuția efectivă a lucrărilor se face între autoritatea contractantă (în acest caz, Consiliul Județean Neamț) și firma responsabilă cu proiectarea și execuția lucrărilor. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni (începând cu data de 23.07.2020), termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna iulie 2022.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a dispus ca reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții să se deplaseze de urgență la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Ştire inițială
Un pod peste râul Siret s-a prăbușit în județul Neamț, între localităţile Sagna şi Luţca. Un camion și o autoutilitară erau pe pod în momentul prăbușirii.
Conform ISU Neamț, s-a prăbușit o parte din podul de peste râul Siret, ce face legătura între localitățile Sagna și Luțca.
Un autocamion și o autoutilitară se aflau pe pod.
Un bărbat de 56 de ani a fost scos din camion de către participanții la trafic. Acesta a fost preluat de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului, urmând a fi preluat de echipajul SMURD TIM pentru a fi transportat la CPU Roman.
Podul care s-a prăbuşit a fost reabilitat integral în urmă cu câteva luni, fiind administrat de Consiliul Judeţean Neamţ.
Pai , sa ne bucuram ca nu au murit oameni , din vina unor habarnisti! Cine raspunde in justitie ? Pai constructorul, proiectantul (daca este cazul), dirigintele de santier, precum si „specialistii”, care au semnat PV de receptie a lucrarilor ascunse , specialistii, care au semnat PV de receptie preliminara a constructiei si daca este cazul , functie de termene, PV de receptie finala, ca la PV de receptie definitiva nu s-a ajuns inca. Eu cred , ca totul se va termina cu happy end , constructorul , va da la pace cu beneficiarul si va reface pe cheltuiala lui lucrarile , Inspectia in constructii va da cateva amenzi , ca n-are nicio raspundere(sic!), sa verifice modul de desfasurare a investitiei, pe parcursul constructiei , justitia …nu stiu , deoarece este posibil sa apara ceva acuze reciproce, intre beneficiar si constructor! Parte trista este, daca ne gandim, in ce fel de tara traim , o tara a jafului si a haosului , o tara a habarnistilor cu diplome , care au facut ceia ce se vede, o tara a nepasarii fata de vietile semenilor nostri! Vai de mama noastra ! N.B. Am aflat din mass-media , aCUM, ca de fapt nu a fost nicio receptie a investitiei ! Valeleu , e grav de tot , pentru cel ce a dispus utilizarea podului , fara ca sa fie indeplinite toate conditiile prevazute de lege ! Iti sta mintea !
„Podul de piatră s-a dărâmat; A venit apa și l-a luat; Vom face altul pe râu în jos; Altul mai trainic și mai frumos,…” Asta era mai demult, pe vremea „Odiosului Comunism”.
Acum, vezi doamne, se organizează licitații și se aleg firmele cele mai cele, din domeniu. Dar au avut un mic ginion. Se mai întâmplă!??!
Am o rugaminte nu mai „consolidati” poduri. Lasati-le asa cum sunt ele fiindca vrem sa nu murim cazand in gol de la zeci de metri.
Pare mai distrus decat cel pe care ukranii si l-au distrus voit prin explozie si care ne este livrat pe post de poza de razboi zilnic.
Incep sa apara dovezile „competentei”.Sa speram ca nu asa vor face toate investitiile din miliardele de euro luati prin PNRR ul acela care a instaurat saracia vesnica in tara. Spagile si lacomia isi spun cuvantul iar ministrul transporturilor trebuie sa demisioneze urgent. La fel si agariciul de la cj Neamt. Codruta, pe unde umbli?
Cică podul s-a haisat, adicătelea a luat-o spre stânga ca Johannis. Vânzătorii de țară l-au omorât pe Vadim după ce spus in gura mare că,capitaliștii români nu sunt in stare sa văruiască ce au construit socialiștii români! Ce vor capitaliștii români? Îmbogățirea pe spinarea fraierilor! Aici am ajuns cu lipsa de răspundere în a construi ceva. Știință nu funcționează politic , știință se bazează pe fizica, matematica, chimie etc! Johannis, fa-te că lucrezi!
Pai , sa ne bucuram ca nu au murit oameni , din vina unor habarnisti! Cine raspunde in justitie ? Pai constructorul, proiectantul (daca este cazul), dirigintele de santier, precum si „specialistii”, care au semnat PV de receptie a lucrarilor ascunse , specialistii, care au semnat PV de receptie preliminara a constructiei si daca este cazul , functie de termene, PV de receptie finala, ca la PV de receptie definitiva nu s-a ajuns inca. Eu cred , ca totul se va termina cu happy end , constructorul , va da la pace cu beneficiarul si va reface pe cheltuiala lui lucrarile , Inspectia in constructii va da cateva amenzi , ca n-are nicio raspundere(sic!), sa verifice modul de desfasurare a investitiei, pe parcursul constructiei , justitia …nu stiu , deoarece este posibil sa apara ceva acuze reciproce, intre beneficiar si constructor! Parte trista este, daca ne gandim, in ce fel de tara traim , o tara a jafului si a haosului , o tara a habarnistilor cu diplome , care au facut ceia ce se vede, o tara a nepasarii fata de vietile semenilor nostri! Vai de mama noastra !
Este o a mia dovada ca mai toti premierii incepand cu Nastase, Tariceanu, Boc, Ponta, Ciolosh,Grindeanu, Dancila, Orban, Catu au avut o ura nativa sau au fost obligati sa-i saboteze pe moldoveni sarindu-i mereu de la investitii. Consecinta, toti moldovenii tineri au plecat afara desi parintii lor au construit toata Romania lui Dej si Ceausescu. Probabil asta s-a vrut. Astia cu podul au strigat ani la rand dupa bani si nimeni nu i-a auzit desi suma era de rahat fata de miliardele care s-au furat in acesti ani. Moldovenii sa tina bine minte aceste nume de sabotori.
– gio esede
Podului i s-a aplicat o zugraveala antiseismica de 2 milioane euro.
Nu s-a umblat la structura, sau hobane zic constructorii?! Parca era proiectare +executie pe acelasi contract.
Atunci cum s-au respectat cerintele ca in urma reparatiei capitale podul sa satisfaca normativele de proiectare la zi.
De aia nu consumam fonduri europene. Nu accepta aia hotia pe banii lor.
Noi acceptam.
Daca nu-l zugraveau antiseismic situatia era identica, dar cu 2milioane euro mai ieftin.
Poate au avariat structura la demolarea elementelor pasive inlocuite prin nerespectarea tehnologiilor indicate. Socurile multe si mici mai scumpe decat socurile puternice si rare. Dar energia transmisa este mult mai mare. Dezagrega structura si asa imbatranita. Exprrtiza la 50 de ani fara dezvelirea hobanelor e golaneala!
Profi!
Nu magazinul.
Mergeti si filmati in neamt la periferie! Am convingerea ca a crescut numarul de cazemate de lux proprietate personala in paralel cu acest pod si drum! Mi se pare normal sa creasca numarul cazematelor si a orice in favoarea escrocilor si hotilor, deh, e bani care daca vor fi descoperiti ca furaciuni, se vor restitui ue din bugetul statului, nu platesc lichelele, escrocii si hotii care s-au imbogatit peste noapte din conturile sau buzunarul propriu!
Huuo Hadar care se da in stambă pe la tv in loc să-i învețe pe prostii din „tei” ecuația coardei vibrante!
Apa trece. Dacă nu-i votăm tot pe-ăia, poate că nici nu se repară podul.
Firma constructoare Darcos SRL. „Reabilitarea podului situat pe DJ 207 A (km 6+591), peste râul Siret, a primit un buget în valoare totală de 5,780,808.24 lei, fără TVA.
Reamintim faptul că la ședința Consiliului Județean, președintele Ionel Arsene a semnat un contract de investiții în infrastructura rutieră cu o valoare totală de 264,301,395.45 lei.
Președintele Consiliului Județean Neamț s-a arătat foarte mulțumit de faptul că lucrările vor fi efectuate de firme autohtone și că banii vor rămâne în Neamț însă a ținut să-i atenționeze pe constructori, afirmând că nu va accepta nicio sincopă în derularea contractului:”
„Scoli” private, diplome la taraba, doctorate fara numar, politicieni, bugetari gras platiti dar fara scoala serioasa, cu diplome de la taraba. Securisti, sepepisti, procurori, cata frunza, cata iarba, dar in educatie se dau resturi. Si voi vreti o tara sigura, civilizata. Nema. Romania e terminata. Tinerii trebuie sa plece de aici, altfel nu vor intelege ce inseamna o tara civilizata. Vor deveni sclavii bugetarilor si ai pensionarilor speciali.
Podul de sus și podul de jos. Dacă n-ai mobilitate și forta suficienta e normal sa-ți cada podul. Dar culmea ar fi ca sa-ti cada podul palmei când vrei sa-i oferi o palma intaiului mergator pe Doina Oltului spre Doina Carmen. Și apoi, podul nu s-a prăbușit. S-a așezat puțin ca sa se odihnească. Era prea obosit și dacă nu stiati, nu mancase nimic de cinci zile, fiind în greva foamei de asfalt. Noi suntem încrezători. Dacă va fi hrănit bine, dus la ATI, intubat și tratat cu cinci doze a la Citu, podul se va pune pe picioare. PS. Am o rugăminte. Dacă, totuși, podul moare sa nu-l îngropați în sac de plastic negru. Am înțeles ca urăște negri și iubește albii, asa ca ar fi de preferat un sac alb. Rog respectos ca cei care l-au construit sa fie decorați de către asasinii economici ai României. Suntem convinși ca domniile lor au fost pregătiți temeinic in acest sens și ca ceea ce s-a intamplat face parte din planul: România la pământ și în apa și sub apa. Asa ca stați liniștiți. Dupa ce au căzut toate avioanele, vor cădea și toate podurile. Timpul nu iartă pe nimeni.
Astept trolii PSD-PNL-AUR sa dea vina pe USR. Hai baieti, ca ati intarziat zi se afla ca a fost reabilitat de o firma PSD-idta.
Genistii Wermachtului ar fi invidioși, nici ei nu ar fi reușit o demolare mai reușită pe Rin în fața înaintării americane.
Romania lucrului bine făcut! Daca trăia Ceaușescu acum proiectanții și executanții lucrărilor erau împușcați la zid. Huuo Johannis cu Romania educata in consumul de droguri,violuri,beții mai puțin în ecuația coardei vibrante!
Podul a stat pe picioare 50 de ani fiind facut la inceputul domniei lui Ceausescu. Au venit fomistii din Romania de azi si l-au rezolvat definitiv. In loc sa-l consolideze mai tare l-au distrus. Firma fantoma ( cu sediul intr-o comuna din apropiere) care l-a rezolvat este a unui pesedist. Poate ca asta a fost motivul ca pesedistul (secu) Arsene i-a facut cadou lucrarea.
Un pod de tot rahatul. Beton de proasta calitate cu elemente infime de armatura metalica. Ma mir c-a rezistat pana acum. Proiectantul si constructorul la puscarie.
fără proiect + dilatarea suprastructurii
Treaba temeinica, pesedista.Zici ca a fost demolare controlata.
„N-am nici grebla ,n-am nici furca / N-am nici loc sa tin o giunca ? Am sumanul rupt in cot / Da-s fudul di nu mai pot ….”. Suna cunoscut ?
Fereasca D-zeu de unul ca Arsene(„podul va dura inca 50 de ani”) sau de unul ca Alexe de la Iasi ….jud.Neamt-jud.Iasi -jud Vaslui=Triunghiul Bermudelor din Romania
Oglinda perfecta a gunoaielor din fruntea statului esuat , Rromanistan .
Nici NATO/Putin/Ucraina n-ar fi reusit o demolare mai artistica ca PSDistii.
Ordin de la cotroceni!!…otraviți fântânile,dați foc pădurilor și aruncați în aer podurile…pe aici nu se trece, e clar?….
Marele comandant pune în practică tactica sorosistă!! folosită în Ukraina, praful și pulberea să rămână în urma noastră!!..
Până când camioanele basculante de 40 tone supraîncărcate sau betoniere strașnice intră prin oraș pe străzi une nu-i voie mai mult de 3,5t sau depășesc pe autostradă în viteză, sau trec cu sutele pe zi peste barajul de la Avrig, Ministerul transporturilor neavând nici o reglementare la poduri, cântare de măsurat tonajul pe osie etc… să nu ne mirăm că șoselele sunt cum sunt cu toată străduința de a le civiliza.
Titlul e gresit.
Podul s-a rupt in noua.
O noua generatie de constructori vine tare din urma.
Nici Pasajul Basarab nu e receptionat dupa 11 ani. Tot hobanat.
Treaba de talhari si nonprofesionsiti, treaba facuta de marlani odiosi care acum suporta blestmul neamului romanesc, blestm care iata seimplineste si care spune” marlanimea comunista sa nu puna niciodata pai pe pai ,tot ce construieste sa devina ruina. Multumim lui Dumnzeu ca nu uita de Romania civilizata pentru ca justitia mafiota romaneasca nu va face dreptate,iar toti cocaalrii din vina carora sa surpat podul sa raspunda .
Vedeti de ce nu ne va ocupa rusia niciodata? Ce sa ne ia?! Pamantul nelucrat jumatate apartine strainilor, gazul e al americanilor, utilitatile le au francezii si austriecii, padurile date tot austriecilor, industria e demolata constant de 30 de ani, doar blocuri scumpe si curve mai avem plus ceva it-sti si capsunari! Daca trecea pe podul ala o coloana de tancuri rusesti? Apoi apareau poezii cu ,,podul tine cu romanul”!!
Asta e infrastructura Romaniei.Singurile industrii la care suntem tari sunt cele ale securismului si pochiei.Mi e si hotia dar de aia nu se vorgheste ca sta rusine.
Asta-i Romania Educata,Romania Normala ,un Stat Esuat si Mafiot:ca asa au zis Presedintii Romanistanului!
Se pare ca nu e inca receptionat.
S-a facut receptia fara 5 popi. Nu e valabila. Si-a bagat dracu coada printre sarme.
Uite rezultatul.
Tovarase Putin, ocoleste Romania!
Nu pune in pericol mareata armata rosie.
Citește Scrisoarea a 3-a.
Arsi in spitale ,poduri prabusite, salarii peste masura in administratie…. Ce mai zice: „ciuma rosie „? Tot cu traseismul bucale sighii , ski ,golf si tenis la Miami ?
De unde bani pentru ciment.
S-au fracturat pilonii de sustinere a hobanelor.
Acu, cred ca de vina sunt aia din Ucraina. Vor sa-i tina pe rusi la ei.
mirare sa nu vedem asemenea dezastre si la noile blocuri. Muuulti cocalari au devenit arhitecti si constructori peste noapte. Ii mai controleaza cineva? Dar mai avem experti in vre-un domeniu?
Universitatile din Romania nu se claseaza in primele 1000!!