Polii ordinii mondiale

Occidentul a înțeles că atacul Rusiei asupra Ucrainei este o contestare a ordinii mondiale garantate de SUA și NATO și că Rusia vrea să i se recunoască un rol mai important în această ordine. Europa a vrut gaz rusesc, dar nu vrea să-i acorde Rusiei un asemenea rol, cum îi recunoscuse în vremea Războiului Rece, care a însemnat bipolarism. Rusia vrea acum multipolarism. Ca să nu jignească ambițiile Chinei, Moscova nu mai vorbește despre bipolarism, dar Beijingul nu a vorbit niciodată despre polii ordinii mondiale. China nu are de ce să revendice ceea ce deține deja: o mare parte din comerțul global.

Revendică Rusia ceva ce nu are? Ea nu gândește în termeni de putere comercială, ci în termeni de putere militară, iar ceea ce revendică este garantarea de către Occident a acelor limite dincolo de care ea se teme pentru securitatea ei, care este definită ca fiind totuna cu securitatea statelor din fostul URSS, deși unele dintre ele și-au dobândit suveranitatea. OK, să fie suverane, dar să rămână neutre din punct de vedere militar – a spus Kremlinul.

Din acest punct a crescut noul conflict. El are o componentă grea de drept internațional pentru că, în fapt, Rusia contestă suveranitatea acestor țări câtă vreme ele nu pot fi libere să adere la NATO. Dacă ar fi libere în acest sens, spune Kremlinul, ați putea participa la îndiguirea Rusiei de către forțele Occidentului, iar noi, prin memoria noastră, ne temem de această îndiguire și avem această teamă într-un fel de nedepășit dat fiind că am fost atacați de forțele occidentale pe teritoriul nostru prin armatele lui Napoleon, apoi prin armatele lui Hitler. Noi nu putem crede în nimic altceva, când e vorba de securitatea noastră, decât în existența unor zone-tampon (neutre) între armatele noastre și armatele Occidentului, mai ales că noi știm foarte bine că în 1939 am desființat tamponul care era reprezentat de Polonia pentru că am intenționat să dăm apă la moară războiului.

Această recunoaștere cu privire la Al Doilea Război Mondial nu are voce publică, desigur. Tocmai faptul că Stalin a fost de acord cu desființarea acelui tampon între Germania și URSS întoarce totul pe dos și dă Occidentului justificări să se teamă el însuși de un atac al Rusiei. Istoricii care au studiat arhivele militare din Rusia au putut constata că, dacă Hitler n-ar fi atacat primul, Germania ar fi fost atacată din Est.

Așadar, avem o grea problemă de neîncredere reciprocă între Rusia și Occident. Poate că tocmai de aceea Occidentul nu a dorit să parafeze printr-o conferință de pace încheierea Războiului Rece, și anume ca să nu dea curs unui sentiment de țară înfrântă în Rusia. Acest fel de sentiment, se știe, a făcut furori în Germania de după Primul Război Mondial.

Dar iată că neratificarea prin documente a încheierii Războiului Rece s-a întors împotriva celor care puteau cere o asemenea ratificare. Acum, Rusia contestă ordinea mondială de după Războiul Rece fără să încalce acorduri majore parafate în domeniul dreptului internațional. Încalcă, desigur, un acord din 1994 (Budapesta) cu privire la denuclearizarea Ucrainei, cum l-a încălcat și în 2014, când a anexat Crimeea.

Nu tot Occidentul a făcut parte din Acordul de la Budapesta. Dacă ar fi existat o conferință de pace după Războiul Rece, tot Occidentul ar fi fost parte a parafării documentelor ei.