Poliția mușamalizează accidentul în care a fost implicat un șef din Poliția Rutieră Cluj

Adjunctul şefului Poliţiei Rutiere Cluj, comisarul șef Crișan Ambrozie, a fost implicat într-un accident de circulație, 9 ianuarie 2013, la o trecere de pietoni, de pe 21 Decembrie.

Ambrozie, împuternicit în acea perioadă la comanda Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj, era pasager într-un Audi condus de un alt polițist, Silviu Loor, agentul de Poliția Rutieră Cluj.

Loor nu a oprit la trecerea de pietoni și a lovit o tânără, care se angajase în traversare. Cei doi polițiști erau îmbrăcați în uniformă și au luat victima pentru a o duce la UPu Cluj, dar câteva străzi mai departe au dat-o jos.

Comandantul IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar, a declarat pentru Știri de Cluj că a fost declanșată o anchetă, cei doi polițiști fiind cercetați penal pentru vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului fără încuvinţarea Poliţiei.

Mai mulți martori au precizat în 9 ianuarie pentru Ziua de Cluj că ”șoferul era în uniformă, iar cel din dreapta avea şi vestă reflectorizantă. Persoana accidentată, o tânără, a ”zburat” vreo doi metri, dar s-a ridicat repede în picioare, cu dureri de şold. Cei din autoturism au vrut să o urce în maşină şi să o ducă la spital, însă ea a refuzat zicând că nu are nevoie. Oamenii din jur au insistat şi s-a urcat totuşi. Totul a durat cam 30 de secunde”, a povestit o martoră.

Comisarul şef Ambrozie Crişan susține că nu a fost niciun impact. ”Nu a fost lovit nimeni. Femeia a traversat în fugă, nu a fost impact între maşină şi femeie. Nu am sesizat nimic pentru că nu am avut ce sesiza. Nu a ajuns la UPU pentru că nici măcar nu era rănită”, a spus comisarul Crişan.

Reprezentanții IPJ Cluj susțin că victima este de vină pentru cele întâmplate. ”Din verficările efectuate ulterior s-a stabilit faptul că, în jurul orei 17.45, şoferul unui autoturism care se deplasa pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, angajat regulamentar în traversarea străzii prin loc marcat şi semnalizat. În timpul traversării, pietonul s-a împiedicat, deplasarea fiind efectuată în alergare şi a căzut pe trecere.

Un set de capturi video, realizate de pe întregistrarea video care suprinde accidentul produs de doi poliţişti de la Poliţia Rutieră Cluj, în zona OMV Mărăşti, arată clar că poliţiştii sunt vinovaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.