Ponta: Efectul scăderii TVA la pâine va fi analizat după 6-9 luni

Premierul Ponta a declarat referitor la scăderea TVA la pâine că,  deocamdată, este prematură o evaluare, efectele  acestei măsuri putând fi văzute după 6-9 luni.

„Tot e bine, tot e bine, dacă creştea (preţul-n.r.), ce ne făceam? Mă criticaţi atunci pe mine că a crescut. O să vedem cât de mult a scăzut preţul, important e că este o scădere şi, evident, în discuţia pe care am avut-o şi cu cei de la FMI, o analiză serioasă se poate face după 6-9 luni. Într-o lună e un pic prematur să simţi efectele. Faptul că marii retaileri au aplicat scăderea, marii producători de asemenea, şi că există o scădere este un lucru bun. După 6-9 luni o să facem o analiză şi eu personal susţin că trebuie să fie un proiect de succes pe care putem să îl extindem şi la alte produse alimentare”, a spus primul-ministru.

Guvernul a decis, la sfârşitul lunii iulie, reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.