Premierul Victor Ponta a comentat, luni, trimiterea în judecată a vicepremierului Liviu Dragnea: „E dosar politic împotriva românilor”.
Premierul Victor Ponta a comentat, luni, trimiterea în judecată a vicepremierului Liviu Dragnea în dosarul privind referendumul din 2012, el declarându-se convins că „judecătorii vor infirma aceste acuzaţii sută la sută politice”.
Ponta a susţinut că în cazul dosarului lui Liviu Dragnea este vorba „doar despre acuzaţiile unui procuror”, iar după ce judecătorii vor vedea despre ce este vorba, „va rămâne doar încă un dosar politic, ca altele în ultimii o sută de ani”.
El a spus că modul în care a decurs ancheta seamănă cu „procesele staliniste”, Ponta reclamând faptul că a fost refuzată audierea sa, deşi el a cerut să fie audiat.
Este vorba despre un dosar politic împotriva românilor care au votat la referendum. De fapt preşedintele Traian Băsescu a ameninţat cu dosare penale pentru referendum, mi-a spuss-o personal şi cred că a spus-o şi public, şi s-a ţinut de cuvânt.
Solidaritatea noastră cu cei 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea preşedintelui şi care sunt încă prigoniţi de Traian Băsescu şi de cei pe care-i mai are în parchete este totală, a mai spus Ponta.
„Ori suntem toţi vinovaţi care am votat la referendum, ori nu suntem nici unul. De ce l-am desemnat pe Dragnea, de ce nu l-am desemnat pe altul să plătească?”, a mai spus Ponta.