Ponta insistă: Criza din Ucraina e o mare problemă pentru România și Moldova, trebuie discutată în CSAT

Premierul Victor Ponta a afirmat duminică că situația de criză din Ucraina este „o mare problemă pentru România și mai ales pentru” Republica Moldova, iar aceasta trebuie discutată în CSAT.

„Sunt absolut convins că e o criză și o mare problemă pentru România și mai ales pentru Moldova și că lucrurile acestea trebuie să le discutăm în Consiliul Suprem de Apărare a Țării pentru că aici nu mai e vorba de un pericol teoretic. Vedeți că situația se înrăutățește și că instituțiile statului român trebuie să dea un răspuns foarte clar, cum suntem pregătiți și ce avem de făcut în viitor”, a declarat Ponta la Negrești Oaș.

În replică la o declarație similară a premierului făcută sâmbătă, președintele Traian Băsescu a afirmat sâmbătă seară că situația din Ucraina a fost discutată demult în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

„S-a discutat demult, dar nu și-a dat seama când (Ponta – nr.)”, a spus Băsescu.

„Premierul Victor Ponta a declarat că se va discuta despre situaţia Ucrainei în şedinţa CSAT. Aşa este?”, a fost întrebat, sâmbătă seara, Băsescu. „S-a discutat demult, dar nu şi-a dat seama când”, a răspuns Traian Băsescu.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.