Premierul Victor Ponta a comentat sâmbătă pe pagina sa de Facebook bilanțul făcut de președintele Traian Băsescu la Cotroceni, „mulțumindu-i” acestuia că „măcar la final de mandat (sau mandate) încearcă să explice ce lasă în urmă după 10 ani”. În opinia lui Ponta, Băsescu „recunoaște și se laudă cu meritele Guvernului (Tăriceanu și Ponta în special)”.
„Mulțumesc domnului Băsescu pentru faptul că măcar la final de mandat (sau mandate) încearcă să explice ce lasă în urmă după 10 ani! Ca orice bilanț personal este subiectiv, arătând în special părțile pozitive și ascunzând cele negative. Dar e bine că măcar acum recunoaște și se laudă cu meritele Guvernului (Tăriceanu și Ponta în special) în dezvoltarea economică și socială, uitând însă să amintească de suferințele cumplite din 2010-2011!. Fără a încerca niciun fel de polemică am convingerea că fără scandal, dezbinare și clientelism România ar fi putut fi mult mai bine, aproape de nivelul Poloniei măcar!„, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.
Ponta vede însă „o mare oportunitate” de mâine.
„De mâine avem o mare oportunitate (pe care nu am avut-o în ultimii 10 ani) — să arătăm în 2015-16 ce multe putem face prin dialog, respect, toleranță și colaborare. În ce mă privește, cu siguranță asta voi încerca”, mai afirmă Victor Ponta.