Cu prilejul celui de al XVII-lea Congres Internațional de Antropologie și Arheologie Preistorică organizat la București în anul 1937 sub înaltul patronaj al M.S. Regele Carol al II-lea, sosea în capitala țării noastre renumitul antropolog Louis Marin. Cu această ocazie, medicul Minovici îi realiza un portret, publicat ulterior în presa vremii.
„Ne vin prieteni, Louis Marin, omul de stat francez, stea dăruită României, el poate fi pus alături de ceilalţi filoromâni ca Edgar Quinet, Michelet, care au şi fost proclamaţi cetăţeni români sau alăturea de cei de azi, ca de Mártonna sau Robert de Flers (…). Este un adevărat francez, entuziast slujitor al patriei sale, prieten al păcii şi intelectual de luminoase resurse spirituale. Prietenia devotată a acestui om, a fost pentru noi românii un mare noroc, înainte de război chiar. Călător pasionat, în numeroasele sale peregrinări în diferite ţări, curiozitatea şi dorul l-a îndemnat să vie şi în România. Om politic în adevăratul înţeles al cuvântului, adică iubitor sincer al ţării sale, de tânăr a avut această înclinare şi dorinţă de a rămâne în politică, căci, se spune, că, încă pe când avea vârsta de 16 ani, fiind întrebat într-o zi de un prieten ce epitaf ar vrea să aibă, a răspuns: Louis Marin, filozof şi om de stat francez”.
Ca deputat şi ministru a jucat un rol de mare importanţă. În vremea primei conflagrații mondiale a luptat, alături de aliaţi pentru triumful dreptăţii. Tot cu acest prilej, a ajutat pe mulţi refugiaţi belgieni, sârbi şi români, precum şi un mare număr de studenţi străini, ai căror părinţi muriseră pentru Franţa. În anul 1916 s-a ilustrat prin celebra lege, care îi purta numele, proclamând solidaritatea tuturor francezilor faţa de pierderile cauzate de război.
A fost un entuziast susţinător al revendicărilor României, cu ocazia ratificării tratatului de la Versailles. Mai târziu, prin numeroase discursuri, a dat alarma, demascând politica revizionistă şi atrăgând totodată atenţia asupra pericolului care decurge pentru pace din agitaţiile duse pe această temă. În anul 1894, Louis Marin dorind a cunoaşte sufletul şi istoria poporului nostru, a venit în România, analizând la faţa locului problemele sociale şi politice. Văzând rolul pe care ţara noastră trebuie să-l joace în Europa Centrală, în anul viitor, 1895, a venit din nou şi cu această ocazie ne-a cunoscut mai bine.
Spiritul de sacrificiu, care a condus viaţa acestui om, merită toată lauda, stima şi recunoştinţa noastră. În Franţa, de asemenea, el se bucură de această stimă, căci pe lângă meritele sale de om politic şi om de ştiinţă, Louis Marin mai este şi un ilustru filantrop, cheltuind mulţi bani şi apelând stăruitor pentru realizarea operelor de binefacere.
Din punctul de vedere istoric, a arătat strânsele legături existente din secolul al XVIII-lea între Franţa şi România, de ideile franceze, care au pătruns atât de mult la noi, prin trimiterea la studii în Franţa a multor români. Pe lângă multele sale calităţi sufleşti, morale şi intelectuale, Louis Marin a avut o cultură universală, era un adevărat enciclopedist şi unul dintre cei mai populari oameni politici din Franţa.
Câtva timp din viaţa lui a fost profesor. În filozofie, Louis Marin cultivă gândirea şcoalei pozitiviste franceze a lui Auguste Comte. Ca sociolog s-a ocupat mai mult în domeniul etnografiei. A fost directorul Școlii de antropologie, preşedinte al Societăţii de Geografie, al Societăţii de etnografie al Institutului Internaţional de Antropologie. „L-am cunoscut pe Louis Marin, pentru prima oară la Anvers, eu fiind delegatul României la un Congres de Antropologie. Afecţiunea sufletească arătată şi dragostea ce a avut-o faţă de mine ca român nu le pot uita, păstrându-le neşterse şi astăzi. Iată omul, iată cel pe care îl aşteptăm, şi pe care trebuie să-l sărbătorim ca prieten al românilor, ca intelectual, filozof, om de ştiinţă şi mare francez”.
În fotografia descoperită în cadrul Arhivelor Statului îi regăsim, central, pe Louis Marin și dr. Nicolae Minovici alături de un grup de congresiști participanți la Congresului Internațional din 1937.
Surse:
Adevărul, august 1937.
Sursă foto: SANIC, Colecția Documente fotografice.
Articol scris de Ionuț Alexandru Banu, muzeograf Muzeul Nicolae Minovici, secția Antropologie Urbană, MMB
Dacă Minovici nu e român, mare minune ca lăudatul să fie francez.