Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, joi, în timpul şedinţei CSM la care a participat şi premierul Emil Boc, că Executivul a acceptat ca Justiţia să fie un domeniu prioritar din punct de vedere al alocării bugetare.
Totodată, ministrul Justiţiei a afirmat şi că schemele de personal ale instanţelor şi parchetelor vor fi discutate după finalizarea studiilor de impact în privinţa intrării în vigoare a noilor Coduri.
În privinţa intrării în vigoare a noilor Coduri, Predoiu a explicat că s-a decis decalararea datelor de intrare în vigoare a noilor reglementări pentru că s-a constatat că sistemul judiciar nu poate absorbi toate cele patru Coduri simultan.
Predoiu a amintit şi că, în privinţa proiectului de desfiinţare a unor instanţe şi parchete, este nevoie de un sprijin în Parlament, unde există o rezistenţă acolo explicabilă, dar neîntemeiată, în opinia ministrului.
În ceea ce priveşte suplimentarea schemelor de personal, Predoiu a cerut CSM o investigare a sistemului, pentru a vedea unde sunt aglomerate instanţele şi unde nu. „De exemplu, la Bucureşti este clar că trebuie suplimentat, dar sunt alte situaţii în ţară unde ştiţi bine că nivelul de încărcare este rezonabil ca să nu spun altfel”, a punctat ministrul Justiţiei. Acesta a adăugat că premierul a solicitat luarea acestor măsuri până la suplimentarea schemelor de personal, pentru a se scurta termenele în procesele comerciale şi pentru a ridica presiunea de pe Guvern în ceea ce priveşte mediul de afaceri.