Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, care se vede deja candidat al acestei formaţiuni la alegerile prezidenţiale, atacă noul partid al lui Traian Băsescu. La fel şi Vasile Blaga.
Predoiu a declarat la Oradea, potrivit corespondentului Mediafax, că „Mişcarea Populară nu este o mişcare, iar populară cu atât mai puţin”.
Predoiu a spus că partidul său nu va accepta un candidat comun al dreptei la Preşedinţie decât din interiorul PDL, şi în condiţiile fixate de acest partid, iar Vasile Blaga a spus că democrat-liberalii vor merge singuri la alegerile parlamentare şi nu vor mai face „donaţii” partiduleţelor.
„Avem o echipă puternică şi avem oameni valoroşi, avem un partid în care avem o comunicare între centru şi bază. Nu mai merge ca altădată, să fie o locomotivă şi 20 de vagoane, ci trebuie 20 de locomotive, şi sunt atâţia oameni de valoare la vârful PDL”, a spus Cătălin Predoiu, duminică, la reuniunea Consiliului Judeţean de Coordonare al PDL Bihor.
Predoiu, pe care Blaga îl vrea candidat la Preşedinţie, le-a cerut participanţilor la reuniune să aibă încredere în capacitatea lui „de a renaşte”, susţinând că are „enorm de multe resurse” în acest scop.
De asemenea, el a ridiculizat, conform sursei citate, pretenţiile unor voci ale Mişcării Populare ori ale Forţei Civice de a impune un candidat comun care să nu fie agreat de PDL.
„Ceea ce trebuie să facem noi este să întărim partidul, pentru că nu poate exista dreapta fără PDL. Acum o lună ne cereau desfiinţarea, acum ne cer o alianţă. Da, noi suntem cei care vor coagula dreapta, dar PDL va arăta linia. În ce priveşte desemnarea candidatului la Preşedinţie, PDL îl va da. O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din rândurile noastre, dar o să-l avem!”, a spus Predoiu.
La rândul său, Vasile Blaga, invocând numele persoanei desemnate să conducă organizaţia judeţeană Bihor a Partidului Mişcarea Populară, Mircea Matei (fostă pedelistă), a spus că este vorba despre „rataţi”, care vor pune singuri cruce acestei formaţiuni.
„Rataţi am văzut destui în viaţa mea. Dacă Mircea Matei este speranţa Mişcării Populare în Bihor, deja i-a pus cruce. Mircea Matei, cel pe care Filip (n.r. – Petru Filip, fost preşedinte PDL Bihor, trecut la începutul anului 2012 în PSD, iar în prezent senator de Vrancea) l-a pus secretar de stat la Ministerul Administraţiei…”, a spus Blaga.
Blaga nu era la fel de critic şi sâmbătă.