Preşedintele calcă din nou Constituţia în picioare

Preşedintele României aplică legea fundamentală a ţării, Constituţia, după bunul său plac.

Şeful statului a declarat luni seară la TVR că nu va desemna un premier din cadrul Uniunii Social-Liberale (USL) chiar dacă această alianţă va obţine majoritatea în parlament la alegerile de anul viitor. Preşedintele susţine că va desemna un premier din cadrul USL doar dacă unul dintre partidele care compun această alianţă va obţine 50% plus unu la parlamentare.

„Eu nu mă joc de-a Constituţia. Ea trebuie citită corect, iar (articolul – n.r.) 103 se referă la partide, nu la alianţe. Alianţele sunt variabile. (Opoziţia – n.r.) să citească articolul acesta, să înţeleagă bine ce s-a întâmplat la aceste alegeri (parţiale – n.r.) şi să decidă în consecinţă. Dacă în interiorul USL este un partid care are 51 la sută din membrii Parlamentului, nu voi mai chema pe nimeni altcineva (la negocieri – n.r.) decât pe acel partid”, a spus Băsescu marţi seară.

Declaraţia preşedintelui României vine în contextul în care tot el a desemnat, în 2009, un premier din partea unui partid – PDL în speţă -, care nu avea singur majoritatea în Parlament. Băsescu a respins tot atunci propunerea venită din partea alianţei PSD-PNL-UDMR de numire a lui Klaus Johannis în funcţia de premier pe motiv că uniunea este conjuncturală, nu e întregistrată juridic la Tribunal.

Articolul 103 din Constituţie invocat de Băsescu precizează textual: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.” „Partidele reprezentate în parlament” de care vorbeşte Constituţia ar putea fi PSD, PNL şi PC, dacă acestea ar obţine majoritatea în parlament.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.