Președintele, la un pas de suspendare

imunitate judecatori CCR

Un grup de deputați ai Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM) cere Curții Constituționale suspendarea din funcție a președintelui Igor Dodon, care a refuzat să numească noii miniștri propuși de Vladimir Plahotniuc, relatează Cotidianul.md.

Aceștia s-au adresat Curții Constituționale, solicitând constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova, în vederea depășirii blocajului instituțional generat de Igor Dodon, prin refuzul deliberat al acestuia de a executa obligația constituțională de numire în funcție a unor membri ai Guvernului la propunerea repetată a prim-ministrului.

Dodon a anunțat joi că nu va semna decretele de numire în funcție a noilor miniștri propuși de PDM. El a acuzat că Silvia Radu nu ar fi specialistă în domeniul în care este propusă, în timp ce Nicolae Ciubuc, chiar dacă-i este consătean, ar avea probleme de integritate.

La scurt timp premierul Pavel Filip l-a acuzat pe Dodon de populism, menționând că urmează o nouă suspendare a acestuia.

Silvia Radu a fost propusă pentru a conduce Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, iar funcția de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului i-ar putea reveni lui Nicolae Ciubuc.

Igor Dodon a mai fost suspendat anterior, tot după adresări la Curtea Constituțională, în cazul desemnării ministrului Apărării Eugen Sturza și a promulgării așa-zisei legi „antipropagandă”. Decretele au fost semnate de fiecare dată de președintele Parlamentului Andrian Candu, care i-a preluat atribuțiile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. suspendarea alogenului din dealul Cotrocenilor e cea mai buna alegere !

  2. „… în timp ce Nicolae Ciubuc, chiar dacă-i este consătean, ar avea probleme de integritate” !! He he ! Sa mai zica cineva ca astia din fantomatica rep. a Moldovei nu au umor in alegerea numelor !

  3. Ce titlu tampit! Puneti si voi in titlu ca-i vorba de Republica Moldova, sa nu mai intru pe irice articol de kkt scris de jurnalisti care au facut facultatea la Spiru Haret, la distanta si au talent la aceasta cum am eu la cantat!?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.