Președinții României, bolșevici, bonjuriști, fripturiști- SF politic

Președinții României sunt niște bolșevici, bonjuriști, fripturiști! Plandemia este o povestire în care preşedintele României tremură de frică tocmai în clipa în care Marile Naţiuni ale anului se înghesuie să se sumeţească milităreşte unele la altele vociferând pe mapamond în timp ce în Balcani se ridică un tsunami barosan, vai de capul nostru.

Femeia de serviciu, ofiţer acoperit, culege un chiştoc de pe preşul prezidenţial, șparlește o linguriță de zahăr pentru un matinal caffe şi oftează cu ochii duşi hăt departe. Politichia Internaţionalistă ne lasă gura apa da’ noi nu şi nu, domnule preşedinte. Preşedintele îşi mângâie barba tricoloră şi izbucneşte în lacrimi tricolore, apoi îi cere femeii de serviciu un pahar cu apă de gură ca să facă o gargară.

Momentul următor este în această povestire cum că preşedintele continuă această gargară prezidenţială românească tremurând nasol de frică, ce să-i faci. Morala acestei povestiri este că politichia din Biroul Oval și cu politichia de la Kremlin dau stări de depresie preşedinţilor României. Astfel că_coloana vertebrală prezidențială se înmoaie iremediabil după cum bubuie tunurile de la Navarone. Pardon, tunurile din Libia, din Siria, din Afganistan, de pe planeta Marte, să știi. Pardonez moi, Siria. În sfârşit, cheia acestei povestiri e că femeia de serviciu e de sex masculin.

De fapt adevărata cheie a acestei povestiri este că un înger poposeşte pe geamul Președinției României şi stă la taclale cu femeia de serviciu. Îngerul e albastru sau violet sau galben sau portocaliu sau roşu-oţel așa după cum s-a călit oţelul, în lunga vară fierbinte. Îngerul e puţin cam cherchelit şi crede că femeia de serviciu e Marilyn Monroe. În acest fel vedem că şi Cerurile Paradisiace o iau razna la mişto aşa cum şi preşedinţii României o iau şi ei razna la mişto. Îngerul sughite.

Trage un fum de trabuc cuban, dinspre Varna se aud motoarele avioanelor care vin să ne ciuruiască, metaforic vorbind, și așa, în general, nu uitaţi că fumatul poate ucide iar zahărul îngrașă. Iar noi?! Avem o meteahnă ciudată şi periculoasă. Ne dedulcim vorbind despre conducătorii neamului românesc fie ca despre nişte eroi providenţiali fie ca despre nişte satrapi perverşi. Îi preaslăvim pe unii după interes pentru ca mai apoi, peste un timp, să-i înjurăm cu vârf şi îndesat. Îi belim pe alţii după vremuri dacă nu ne-au făcut un ce interes.

Când nu ne mai place cum stăm, aducem conducători de pe alte meleaguri punându-i în capul trebii. Dar, ne vei vedea iar, după vremuri, mai apoi, hăcuindu-i şi mişelindu-i. Ne imaginăm tot felul de fantasme despre conducătorii noştri după ce nu mai sunt, asta dându-ne nouă apă la moară pentru sinele nostru mic şi bicisnic. Am impresia că de fapt, noi, românii, nu avem un proiect sănătos în istorie şi că vremelnicia conducătorilor este un fel de pacoste a sinelui nostru. Un fel de ticăloşie a noastră încastrată în sufletul nostru comun nu ne dă voie, nu ne lasă libertatea de a avea un raport sănătos cu ideea de a fi conduşi. Noi românii ne facem că ne-ar conduce careva, oricare ar fi acela, domnitor, monarh, general, preşedinte, secretar general. Când conducătorul pune piciorul în prag, ne gudurăm într-o umilinţă nesănătoasă şi grotescă pe care o credem jertfă. Ce e mai straniu, este lipsa noastră de creativitate în această direcţie. Odată ce l-am pus pe unul să ne conducă, îl lăsăm să-şi facă mendrele şi ne plângem de milă iar dacă acela devine nevolnic, mai ales bătrân şi senil, abia atunci şi numai atunci ne arătăm vitejii lui peşte prăjit şi-i dăm la moacă într-un fel sau altul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

6 Comentarii

  1. Lichidarea lui Ceaușescu a fost pusă la cale in cancelarii străine. Stăpânii lumii au hotărât sa nu se mai taie pădurile. Din ce o sa mai trăiască Johannis?

  2. Cum don Buffy,si Emilica e fripturist?El, care analizeaza Levantul 24 ore din 24 ore si mananca numai mancare halal ? De haram sa-i fie…

  3. sf politic ca sf politic dar almanahul anticipatia se va mai face cindva??? sint sigur ca exista piata pentru acest tip de literatura…

  4. Problema cea mai mare este ca un presedinte din acesta bolsevic a dat dupa 1989 prima Constitutie democratiica a Romaniei, cu care apoi s-au sters la … dos presedintele betiv si presedintele escroc de case care au urmat dupa el.

  5. Daca au vrut Dea moka creatia Romania in mod Original , prin bing zbangui de vid de PUTE…re marka Ninel Oympiatul (alergator pe post de Copoi ca sa-i bage sula in coaste Regelui Mihai), PUTE-m spune ca actualmente, fara Govern, si unii zic si fara Preshu (nu Pleshu) nostru, avem un permanent vid de PUTE…re. Deci CC auzea se vrea mermanent pe post de luminitza de la capatul tunelului, unde a fost ascunsa Romania, ca sa nu mai fie gasita de piticul atomic KGB. S-a stabilit de acesti alogeni ca nu vor mai fi lagare ca in vrema lui Cheashka cel cu ochii de faintza. Zdreantza, catzu catzu n-a grivei mamaliga daca vrei, cu studii cu fulgii in Vest, ne-a asigurat ca noi cu mushkyi ca otzelul, vom primii ca suplimente din ajutoare (mai bine zis datorii), adica apa Plata, dar mai ales apa de Colonie, care va ajuta cetazeanul cu suportul noii doctrine HO, reinviata de Ninel, sa ne simti-m si noi mindrii de victoriile de la Austerlitzul, contra reabilitatului gheroy admiratul cu tigari Amiral, tov.Horty pretin si el cu al reabilitat tov.Stalin. Deci cu jurmintele lor la Yad nu la Stambul, Preshii acestia ne-au facut o viata sa “traiti bine” asa cum si Marx sau Pomponel Lenin ne-au promis.
    Nu au intrebat demonic Boborul, daca mai fac ceva cu patrimonii si teritorii ale lor, sau e ok UE<NATiO, etc…,pentru ca ce stie poolimea, care se manifesta fara recunostiinta fata de alogenii lor, pe motiv ca Fanariotii au fost mai buni. Sa nu ne plingem, viitorul se arata frumos, mai ales actualmente cu schimbari de clisma, si acusi acusi VIDUL de PUTE…re il va propulsa din nou pe marele Ilici.
    O zi buna
    Con

  6. @Don Felipe : lumea lui Iliescu s-a prabusit in momentul in care URSS a facut implozie tot intr-un decembrie dar 1991 si Gorbaciov a disparut la lider politic, fiind inlocuit de Zionul lui Eltin!In restul timpului Ilici Iliescu a fost tinut ostatic de o gaska de fosti comunisti penali,care au facut pe dreaqu in patru sa ramana cat mai mult la putere( adica la furat) au bagat Romania in UE si NATO doar doar,crezi ca asta a visat iliescu si generalii sai care i-au ucis pe Ceausesti??Criminalii inca umbla liberi, parodia de proces din decembrie 1989 nu a fost infirmata, plutonul de executie nu e in puscarie pe viata …Romania democrata are inca sangele Ceausestilor pana la cot si a celor 1000 de morti absolut degeaba, dupa Victoria Marionetelor lui Gorbaciov!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.