Pretorienii – o castă discretă indispensabilă puterii

Pe vremea când zeii sălășluiau în Olimp și nu în Dealul Spirii, poporul își decidea singur soarta iar democrația era pur și simplu, așa cum îi arată și numele, democrație. Ulterior, pe măsură ce s-a diluat, democrația a devenit democrație reprezentativă, cetățenii votând pentru reprezentanți care apoi, la umbra imunității, adoptă legi și le aplică după cum cred ei de cuviință. În urmă cu 30-40 de ani esența democrației reprezentative era plastic exprimată de butada conform căreia poporul bea șampanie prin reprezentanții săi! Astăzi, evoluția societății permite ca pe lângă șampanie, poporul să se plimbe în mașini de lux, să dețină proprietăți la munte, la mare, pe malul Mediteranei și conturi off-shore… Evident, tot prin reprezentanți!

Asemenea virusului gripei, democrația reprezentativă evoluează către forme care mai amintesc doar vag conceptul original, atât de vag încât, devenind de nerecunoscut, existența îi este amenințată din cauza superficialității și simplității cetățenilor, incapabili să înțeleagă nu atât provocările și subtilitățile actului de guvernare cât mai ales asumarea de către politicieni a responsabilității de a mântui poporul prin jertfa invocării doctrinelor Partidului Național Liberal, Partidului Social Democrat, Uniunii Democrate Maghiare din România pe altarul Coaliției pentru reziliență, dezvoltare și prosperitate! Absolut de neînțeles refuzul populației de a accepta contribuția zdrobitoare a liberalizării prețului la energie la fericirea românilor, sesizată cu atâta acuitate și abnegație de fostul prim-ministru…

Nu este deci de mirare că apărarea variantei locale a democrației reprezentative a devenit, în contextul nemeritatei nerecunoștințe cvasi-generale, o preocupare de prim ordin a politicienilor, în primul rând a celor din arcul guvernamental, care, apărând democrația se apără ei înșiși. De cine? Cu siguranță nu de poporul suveran care se manifestă rar, din ce în ce mai reținut și inexplicabil de inocent doar cu ocazia evenimentelor electorale când, oricum, nu poate alege decât ce i se propune de cex-uri, bex-uri și alte ex-uri. Pericolul vine, așa cum dovedește istoria începutului românesc de secol XXI, de la coledzi, cum de altfel sesizase cu mult înainte binecunoscutul și simpaticul politician Agamiță Dandanache. Știut fiind că de dușmani te aperi singur, pentru a te apăra de coledzi cea mai bună apărare trebuie combinată cu atacul! De aici, necesitatea unui aliat în măsură să tranșeze conflictul latent și previzibil, în apărare sau în atac după caz, devine imperios necesară. Soluții sunt nenumărate dar, așa cum practica a dovedit, cea mai potrivită abordare nu este una inovativă ci una care și-a dovedit eficiența în decursul istoriei, cum ar fi înființarea gărzii Pretoriene în Roma antică.

Scipio Africanul pare a fi avut ideea înființarii corpului de elită al pretorienilor a cărui utilitate avea să fie neîntrerupt apreciată pentru circa 500 de ani, timp în care pretorienii au fost copleșiți cu favoritisme: durata serviciului militar era mult mai scurtă decât a legionarilor obișnuiți, solda o depășea de trei-patru ori pe a acestora din urmă și erau cazați exclusiv la Roma, feriți de pericolele câmpurilor de luptă! Motivația excesului de favoruri nu trebuie demonstrată: pretorienii ofereau protecție și sprijin conducătorilor romani, generali si împărați, asigurând paza și protecția lor și a familiilor, descoperirea comploturilor și, după caz, înnăbușirea revoltelor sociale.

Deviza celei mai prestigioase decorații a Marii Britanii (“Honni soit qui mal y pense” – rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta) este un remarcabil îndemn la creditarea oricărui act de guvernare ca fiind animat de cele mai bune intenții. Cum ar fi, de exemplu, pensiile speciale. Persoanele neavizate ar putea crede că pensiile speciale au fost legiferate de politicieni doar pentru a câștiga ulterior voturi cu promisiunea de a le desființa! Florin Cîțu anunța cu puțin timp în urmă, cu fermitatea-i caracteristică, desființarea pensiilor speciale: „Prin PNRR, da. Toate pensiile vor fi pe contributivitate”, “Coaliția se angajează să desființeze câteva dintre cele opt tipuri de pensii speciale, asumându-și revenirea acestora la principiul contributivității”, “„Vom reajusta pensiile speciale”, „Eu sunt foarte radical și îmi asum ca om politic această chestiune, nu trebuie să existe pensii speciale. Toată lumea trebuie să plătească în linie cu cât a avut salariul sau a contribuit” (Cristian Ghinea), “Obligatoriu pentru PNL ca în primele 30 de zile de când am ajuns la putere să eliminăm pensiile speciale. Nu poţi să ai pensie fără să ai contributivitate. 1,7 miliarde de euro ne costă pensiile speciale în fiecare an. Când are unul pensie de 300, 450 de milioane şi este angajat şi la stat, ăştia 80% se angajează în ministere, companii naţionale şi au ieşit la pensie la 45, 46 de ani şi au şi salariu din bugetul public. Asta e una din marile mize care trebuie rezolvate”, (Rareş Bogdan) ș.a.m.d.

Un inventar mai mult decât credibil al pensiilor reglementate prin regim special care, datând din iunie 2020 a fost întocmit de însăși Curtea Constituțională a României, evidențiază că un număr 9 527 de persoane beneficiau de pensii totalizând la data respectivă 116 698 823 lei în condiții favorizante comparativ celor ale beneficiarilor de venituri din pensii pentru limita de vârstă în sistemul public de pensii.

Simpla deducție aritmetică demonstrează că pensia medie reglementată prin regim special era de 12 249 lei, în timp ce pensia medie a celor 3 872 229 de persoane beneficiari de venituri din pensii pentru limita de vârstă în sistemul public de pensii era de 1 501 lei. Un raport mai mult decât „echitabil”: 8,16 / 1!

Beneficiarii pensiilor reglementate prin regim special și-au desfășurat (unii încă o fac!) activitatea profesională în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Ministerului Justiției sau Curții de Conturi…

În mod de-a dreptul curios, din listă lipsesc ministere cum ar fi cel al Agriculturii, al Mediului, al Economiei, al Sănătății, al Educației, ș.a.m.d. De ce oare?!

Pentru a obține un răspuns, ar trebui să ne întrebăm bătrânului Mircea în cea de-a treia Scrisoare, “Ce-i mână pe ei în luptă?!” dar, cum cu siguranță nimeni nu ar răspunde, nu ne rămâne decât varianta supozițiilor.

De-a lungul întregii istorii a umanității, regulile puterii au fost – și sunt – de o claritate și simplitate dezarmante: puterea trebuie cucerită și apoi păstrată prin orice mijloace. Pentru aceasta este necesar a se stabili delimitări clare între deținătorii puterii și… ceilalți! Evenimente contemporane, manifeste sau latente, demonstrează și confirmă fragilitatea menținerii la Putere: în doar 32 de ani România a avut 18 prim-miniștri cu o durată medie a mandatului de 19 luni, reamintind involuntar de admirabila dar lipsind cu desăvârșire stabilitate din glorioasa epocă a domniilor fanariote! Privind chiar și superficial înapoi este evident că blocarea accesului la Putere pentru personalități precum Corneliu Coposu sau Ion Rațiu, insignifianta prestație a lui Emil Constantinescu, scoaterea pe tușă a lui Adrian Năstase, spectaculoasa dispută Alina Bica (DIICOT) vs. Codruța Kovesi (DNA), condamnarea lui Liviu Dragnea pentru instigare la abuz in serviciu vs. ignorarea generoasă a plângerii penale depusă la DNA împotriva premierului Florin Cîțu și a fostei consiliere de stat Mioara Costin în legătură cu documentul de partid plecat de la Guvern, ineficiența demersurilor de aducere în țară a unor condamnați definitive dintre care mulți par a se bucura de binefacerile exilului cu concursul autorităților, eliberări condiționate cu mult înainte de termen și fără a preciza dacă prejudicii de miliarde aduse statului au fost recuperate ș.a.m.d. nu au fost câtuși de puțin gestionate sau facilitate de Ministerul Agriculturii, al Sănătății sau al Educației…

Ca o confirmare a supozițiilor de mai sus, pe 30 decembrie 2021 – involuntară comemorare a desființării regalității și proclamării Republicii Populare Române – prin ordin de ministru, dl. Cătălin Predoiu a majorat Valoarea Sectorială de Referinţă (VSR) pentru magistrați – în funcție de care se calculează salariul acestora – de la 465 de lei la 605 lei, cu nu mai puțin de… 30%! Pensiile speciale ale magistraților fiind raportate la drepturile salariale aflate în plată și pensiile speciale ale magistraților ce se vor pensiona în de acum înainte vor crește corespunzător!

Pentru multe categorii profesionale, acordarea de pensii speciale mai mari decât ar reieși prin aplicarea principiului contributivității este obiectiv justificată: condiții grele de muncă, apărare și siguranță, pompieri, medici, aviație, mici fermieri, persoane cu merite speciale sau victimizate, etc.

Pentru a fi corecți, nu doar în România ci în majoritatea țărilor UE (European Commission Directorate-General for Economic and Financial Affairs Special Pensions in the EU, Per Eckefeldt și Anda Pătărău) există–interesant numitor comun al democrațiilor, nu-i așa? – o categorie de beneficiari de pensii speciale față de care cetățeanul de rând a cărui pensie este calculată efectiv pe baza principiului contributivității este îndreptățit a-și exprima cel puțin nedumerirea: magistrații (judecători și procurori)!

Importanța independenței financiare a magistraților are o valoare axiomatică, deși este de neînțeles de ce nu este discutată în contextul asigurării independenței financiare a tuturor salariaților instituțiilor statale! Ceilalți bugetari nu trebuie să fie independenți financiar?! Nu toți cetățenii – poporul suveran, într-un cuvânt – ar trebui să se bucure de independență financiară ?!

Motivația oficială a calculării pensiilor magistraților prin exceptare de la principiul contributivității (interdicția de a avea afaceri private, de a active politic, stresul și responsabilitatea specific activității, etc.) nu rezistă unei analize. Majoritatea salariaților obișnuiți nu are afaceri private paralele muncii salariale iar cei care au, ridică semne de întrebare legat de corectitudinea desfășurării activității remunerate salarial. Nici activismul politic nu se împacă cu profesiile salarizate. Nu întâmpător CV-urile unor lideri politici proeminenți contemporani sunt excesiv de modeste, chiar obscure, la capitolul activitate profesională! Iar stresul și responsabilitatea sunt provocări ale oricărui cetățean conștiincios…

Privind realitatea înconjurătoare fie și numai acceptând ca reale 25% din investigațiile unor publicații sau site-uri media (Cațavencii, Rise Project, Luju, etc.) avem răspunsul: cu cât activitatea în instituții reprezentând Statul în relația cu poporul suveran și protejând ceea ce îndeobște constituie structurile puterii este mai atractivă financiar, cu atât funcționarii respectivi depind la rândul lor de politicul care le asigură încadrarea, numirea sau promovarea sau… dimpotrivă. Evident, nu dezinteresat, politicienii așteptând la rândul lor reciprocitate: sprijin și devotement total fie în apărare, fie în atac!

P.S.: Cine au fost și de ce erau importanți pretorienii? Rolul lor în istorie este rezumat de evenimentele anului 69, “anul celor patru împărați”: între iunie 68 și decembrie 69 s-au succedat la conducerea Imperiului Roman nu mai puțin de patru împărați: Galba, Otho, Vitellius și Vespasian. Direct sau indirect, membrii gărzii pretoriene au contribuit decisiv atât la numirea împăraților cât și la înlocuirea lor! Dacă împăratul Galba le-ar fi dat banii promiși pentru instalarea sa, probabil că ar domni și acum la Roma…