Preţul grâului continuă să crească la bursele din Europa şi SUA

Preţul grâului a continuat să crească la bursele din Europa şi Statele Unite, ca urmare a scăderii recoltei în zona Mării Negre şi a estimărilor sub aşteptări ale autorităţilor americane privind producţia la nivel mondial, transmite Reuters. Departamentul american pentru Agricultură (USDA) a redus previziunile privind producţia mondială de grâu cu 2,3%, la 645,73 milioane […]

De cotidianul.ro - Autor
Preţul grâului continuă să crească la bursele din Europa şi SUA

Preţul grâului a continuat să crească la bursele din Europa şi Statele Unite, ca urmare a scăderii recoltei în zona Mării Negre şi a estimărilor sub aşteptări ale autorităţilor americane privind producţia la nivel mondial, transmite Reuters. Departamentul american pentru Agricultură (USDA) a redus previziunile privind producţia mondială de grâu cu 2,3%, la 645,73 milioane […]

Preţul grâului a continuat să crească la bursele din Europa şi Statele Unite, ca urmare a scăderii recoltei în zona Mării Negre şi a estimărilor sub aşteptări ale autorităţilor americane privind producţia la nivel mondial, transmite Reuters.

Departamentul american pentru Agricultură (USDA) a redus previziunile privind producţia mondială de grâu cu 2,3%, la 645,73 milioane de tone, în conformitate cu alte estimări recente, dar mai drastic decât au anticipat analiştii.

La ora 11:06 GMT, grâul pentru panificaţie cu livrare în noiembrie era cotat la bursa Euronext în creştere cu 1,53%, la 216,25 euro pe tonă.

La bursa din Chicago, cotaţia grâului cu livrare în septembrie a urcat cu 1,44%, la 7,23-1/4 pe buşel (unitate britanică de măsurare a volumului, echivalentă cu 36 litri), după un avans de 2% înregistrat joi.”Operatorii din piaţă aşteaptă noi informaţii referitoare la producţia Rusiei şi analizează estimările USDA”, a declarat un trader.

Un alt factor care a influenţat tendinţa ascendentă a pieţei este creşterea exporturilor săptămânale de grâu ale SUA, la 1,3 milioane tone, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi de peste două ori mai mare decât media ultimelor patru săptămâni.”Deficitul creat de interzicerea exporturilor de către autorităţile din Rusia trebuie compensat de alte ţări”, se arată într-o notă a Commerzbank.

Rusia, afectată de o secetă gravă, a anunţat vineri scăderea producţiei de grâu cu 8,3%, la 20,8 milioane tone, potrivit datelor valabile până la 1 august. Suprafeţele însămânţate cu grâu de iarnă ar putea scădea cu o treime, la 12 milioane de hectare.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.