Preţul petrolului a atins, marţi, un nou maxim din ultimele trei luni, de peste 82 dolari pe baril, susţinut de cotaţia redusă a dolarului, determinată de date economice sub aşteptări în Statele Unite, transmite Reuters.
La ora 16:03 GMT, cotaţia petrolului destinat pieţei americane, cu livrare în septembrie, era în creştere cu 83 de cenţi, la 82,17 dolari pe baril, după un maxim de 82,59 dolari pe baril atins în cursul tranzacţiilor.
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a urcat cu 1,6 dolari, la 82,42 dolari pe baril.
Cotaţia petrolului Brent este mai mare decât cea a petrolului american din cauza lucrărilor de întreţinere de la exploatări britanice şi norvegiene, care au dus la reducerea livrărilor.
Cotaţia redusă a dolarului, în urma datelor sub aşteptări privind cheltuielile de consum şi veniturile americanilor în luna iunie, a sporit interesul investitorilor pentru plasamente pe bursa de mărfuri.