Prim semestru de excepţie

Cei mai mari doi producători de energie din ţară, Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia, au avut un prim semestru de excepţie în ceea ce priveşte rezultatele operaţionale şi financiare. Potrivit datelor transmise de cele două companii, profiturile au fost şi ele unele record, certificând faptul că 2017 este unul dintre cei mai buni ani pentru producătorii de energie şi, în acelaşi timp, unul dintre cei mai proşti ani pentru furnizori şi clienţii finali.

Hidroelectrica, cea mai mare companie deţinută de statul român, a avut, în primele şase luni din 2017, o cifră de afaceri de 1,7 miliarde lei şi un profit brut de 850 milioane lei. Este cel mai mare profit semestrial din istoria companiei, mai mare cu 13% faţă de cel de anul trecut, când, de asemenea, a fost unul record. Aşadar, Hidroelectrica are o marjă de profit de 50%, cea mai mare din România. Aceste rezultate s-au făcut, culmea, pe o producţie semnificativ mai mică de energie, 7,78 TWh faţă de 8,9 TWh, pentru prima jumătate de an, care a fost caracterizată de o secetă extremă pe Dunăre şi râurile interioare, cu debite la jumătate faţă de un an hidrologic normal. În contrapondere, preţurile energiei au fost foarte mari în toate aceste şase luni, situaţie de care a profitat din plin compania. „Noi ştim să facem bani. Când e multă apă, producem mult şi vindem mult. Când nu este, producem mai puţin şi vindem mai puţin, dar mai scump“, spunea recent fostul director al Hidroelectrica Ovidiu Agliceru.

Fără să transmită care a fost preţul mediu de vânzare al energiei, acest lucru fiind secret comercial, reprezentanţii Hidroelectrica ne-au comunicat că societatea a activat strict în condiţii de piaţă, beneficiind, bineînţeles, de orice oportunitate ivită. „Hidroelectrica vinde energie electrică într-un mod transparent, competitiv și nediscriminatoriu pe piețele gestionate de OPCOM, prețul mediu de vânzare al energiei de către Hidroelectrica fiind raportat la condițiile stabilite de piață (în funcție de platforma de tranzacționare utilizată)”, arată aceştia.

Renăscuţi din cenuşa de cărbune

De preţurile-record în piaţă a beneficiat şi „colosul cu picioare de lut“ din energie Complexul Energetic Oltenia. După ani la rândul în care a făcut pierderi şi datorii de sute de milioane de euro, CEO a întors trendul negativ pe care se afla. Primul semestru al anului 2017 a fost foarte bun pentru mineri, cifra de afaceri fiind de 1,5 miliarde lei, în creştere cu 43% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Faţă de pierderi de 138 milioane lei în 2016, primele şase luni ale anului 2017 au marcat trecerea companiei pe profit, cu un rezultat brut de 300 milioane lei şi o producţie de energie de 7 TWh. „CE Oltenia a demonstrat că se poate situa în rândul companiilor profitabile, rezultatele înregistrate urmând o direcţie puternic ascendentă faţă de intervalul similar al anului trecut, datorită creşterii vânzărilor de energie, precum şi scăderii costurilor de producţie ca urmare a deciziilor de management implementate“, spun reprezentanţii minerilor. În această perioadă, CE Oltenia a funcționat cu o medie de 8 grupuri energetice, acoperind o cotă de până la 30% din piaţa de energie şi de circa 30% din serviciile de sistem necesare la nivel naţional.

Practic, CEO a ajuns aproape la importanţa Hidroelectrica în ceea ce priveşte producţia de energie la nivel naţional şi asigurarea serviciilor de sistem, de unde, anii trecuţi, CEO nu trecea de 25% pondere. Ca o remarcă, minerii au funcţionat constant cu opt grupuri energetice din 11, activitate mult îmbunătăţită faţă de anii trecuţi, când doar ocazional funcţionau mai mult de cinci grupuri.

Kilowattul arde la buzunar

Deși primul semestru a fost foarte profitabil pentru producătorii de energie, pentru furnizori și consumatori a fost unul dintre cei mai prost. Traderi cu afaceri de sute de milioane de euro au intrat în insolvenţă şi până şi cei mai mari furnizori din ţară au înregistrat probleme, pentru că, pur şi simplu, creşterea de preţurilor la energie i-a îngenuncheat. Cel mai mare furnizor de pe piaţa reglementată, Electrica, a cerut chiar ANRE plafonarea preţurilor la energie. Însă Autoritatea a considerat că nu este cazul pentru aşa ceva, pentru că piaţa este funcţională şi fără distorsiuni. Populaţia a resimțit și ea efectele neplăcute, pentru că energia s-a scumpit în medie cu 8,6% la 1 iulie, după trei ani la rând în care curentul s-a ieftinit. Pentru că, până la 1 iulie 2017, 80% din energia pe care populaţia o primea acasă provenea din piaţa liberă, „explozia“ preţurilor a ajuns şi în facturi. De la 1 ianuarie 2018 se așteaptă noi creșteri de preț, pentru că, până la sfârşitul anului, 90% din factură reprezintă energie din piaţa liberă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1057 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.