Prima fotografie cu criminalul înarmat. A fost prins!

UPDATE. Individul care a împuşcat un bărbat în cap, marți dimineaţă, în comuna 1 Decembrie din Ilfov, a fost prins de Poliţie.

Acesta a fost încătuşat de poliţişti pe un câmp din zona comunei Jilava, conform Antenei 3.

Motivul crimei de marți dimineață din orașul Măgurele este gelozia, au precizat reprezentanții Parchetului Tribunalului Ilfov. Victima a murit după ce a fost împușcat de mai multe ori.

„În această dimineață, în jurul orei 03:17, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în comuna 1 Decembrie din orașul Măgurele a auzit 2 focuri de armă și a găsit în fața porții o pesoană inconștientă, de sex masculin”, a anunțat Poliția Ilfov.

Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat polițiștii din Măgurele, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciul Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, precum și ambulanța, care au constatat decesul bărbatului prin împușcare. De asemenea, a fost anunțat Servicul de Medicină Legală.

„În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorilor de pe lângă Parchetul Tribunalului Ilfov”, mai arată Poliția Ilfov.

Antena 3 a prezentat prima poză cu suspectul. Martorii spun că o mașină de Dâmbovița ar fi trecut prin acea zonă în momentul în care a fost împușcat.

Până marți la prânz criminalul nu fusese prins, iar acesta are o armă cu calibrul de 9 mm.

Femeia aflată la originea conflictului ar fi fost sunată de presupusul atacator inclusiv în timp ce era audiată de poliţişti.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Era de asteptat, ca organilii de securitate ale Statului de Drepti sa mute focusarea opiniei vis-a-vis de crimele de la Caracal livrand promt un asasinat in plina strada chiar la Magurele. Unde se afla construit cel mai mare laser din lume si din acest motiv saracile organe nu supravegehaza la sange localitatea Magurele astfel incat criminali sa nu poata sa impuste oameni pe srada in vazul lumii???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.