De rezultatul acestor alegeri va depinde foarte mult cum va evolua țara noastră în următorii 50 de ani, a declarat duminică, după ieșirea de la urne, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.
El a declarat că, în actualul context geopolitic și economic, este foarte important rezultatul alegerilor pentru România din următorii 50 de ani.
”Este o zi importantă pentru România. Ne alegem președintele. E prima oară când am intrat într-o cabină de vot cu frică pentru că de rezultatul acestor alegeri va depinde foarte mult cum va evolua țara noastră cred că în următorii 50 de ani. E prima oară când România trebuie să-și pună maxima atenție pe felul în care joacă viitorul în ceea ce privește securitatea, în special, și diplomația. Va trebui să muncim mai mult. Va trebui să ne concentrăm mai mult, va trebui să avem oameni care să ne reprezinte cu succes”, a declarat, la ieșirea din secția de vot, Mihai Chirica.
Edilul a dorit să le mulțumească tuturor celor care au fost la vot și celor care se vor duce până la închiderea urnelor.
”Cred că este o datorie față de țară și față de viitorul țării noastre să ne exprimăm democratic votul. Veniți la vot. Votați cu încredere, dar gândiți-vă foarte bine la ceea ce faceți pentru viitorul acestei țări”, a mai spus primarul din Iași.
Mai domnule primar Mihăiță împreună cu prietenul tău Costel tablă sunteți zero barat, nu aveți anvergura unor lideri, puteți fi cel mult sef de taraba la piața Nicolina. Ești prea întortocheat la minte mai mult de un steag în Podu Ros nu te duce capul!
Chiar crezi ca esti cel mai indicat om, sa ne spui la ce sa ne gabdim bine cand votam ?
Esti unul dintre cei care ne-ai furat si ti-ai batut joc de noi cu nerusinare .
Vestitul Mihai Chirica, supranumit si Sigla Mica, face propaganda mafiei partinice care a inrobit Romania.
„Dai in KKrau, dai in fabrici si uzine”… fix aceeasi mentalitate de regim totalitar ca si ala din trecut
”Gândiți-vă bine la ceea ce faceți„ voi vreti sa ne vedeti la puscarie?
o avem pe alinuta numita de cei rai salteluta ce ne mai trebuie altceva decat un somnoros absent si enigmatic, despre care n-am aflat de ce l-a proptit pe Iohannis si a fugit la cratita la Bruxxelles de i-a crescut Indicele de Masa lui Valean alarmarmat pt sanatate si pt arcuri…
La Iasi moldovenii au o mare problema, otrava ciumei albastre e mai letala decat in alte parti. Chirica si Muraru trebuie scosi la tabla si invatati ca iesenii nu sint marionetele partidului unic psd/pnl.
E suficient sa te uiti la latrina asta de Iasi si-ti dai seama de ce de 35 de ani se bate pasul pe loc in Romania.Cand in conditiile de calitate ale candidatilor de anul acesta,prezenta la vot va fi 0,atunci natia asta se va afla la km 0,de unde poate sa se apuce sa construiasca ceva durabil.Cat timp si macar unul va merge sa voteze scursuri ca cele de azi,discutiile despre viitorul Romaniei sunt INUTILE.
da, scapam de jegul fesenist: adica psd, pnl, udmr, usr, ndan si minoritati l aun loc… jegul iliescianist pe care l-a crescut ca sa distruga Romania! ndan este cel mia de seama pupil al iliescului iar asta se vede din ceea ce face si spune: este insusi tiparul kominternistulu perfect. mare minune daca nu vom afla in viitor ca este creatia fsb-ului…
Borfasule (uite ca incep si eu ca „Ceausescu” !), tu ai merita sa intri intr-o „cabina de vot” cu zabrele la fereastra si cu „seful de sectie de votare” care sa te intrebe daca vrei sa fi fetita sau baietel ! Mars, potaie penala !
Cine-a distrus tara, i-a-ngropat economia si vândut bogatiile naturale, monstrule? voi, PSD-PNL, în 35 de ani! Si-ati fi anulat si actuala alegere prezidentiala, daca românii (din tara si diaspora) nu s-ar fi revoltat, si Trump nu si-ar fi trimis observatorii! Românii au dreptul sa fie si-n buni termeni cu vecinii, si patrioti, monstru ordinar ce te afli! De ce nu i-ai reparat Bojdeuca lui Creanga? sau conacul lui Enescu? monstru ordinar!
Da, cam suna a amenintare, ca daca nu, ce ne faceti. PS: Dar voi v-ati gandit ce faceti cu noi ???
”El a declarat că, în actualul context geopolitic și economic,”
Lichelele ne flutura ac placa, ”contextul politic….”, dar ei sunt actorii care au creat, pe ac fond o instabilitate masiva si o zarva, cheltuieli inutile, in tara.
Noi suntem doar spectatorii, ce dezavuam ac spectacol al lor.
Alo tov.gradu ,e adevărat că „au cumpărat” teren in zona Șaru Dornei! Sa vina Putin sa va confiste tot,hoților! La sapa,ba! Unde sapa sapa locul sare din pământ norocul!
De acord: votați maturarea actualei clase politice degradate.( PSD ,PNL)