Fostul edil, care a publicat şi o fotografie cu anunţul căsătoriei lui Dominic Fritz.

„Presupun, în continuare, că cei de la Evidenţa Populaţiei au refuzat să facă falsul cerut şi, ca să scape de presiune, au recurs la un subterfugiu, care este tot o ilegalitate, dar mai mică decât falsul şi au acceptat declaraţia d-lui Fritz chiar aşa neconformă cu cerinţa legii, dar neconformă «la vedere», nu făcută să pară conformă, cum şi-a făcut dl Fritz toate declaraţiile din dosarul de candidatură. Nu-mi pot închipui că Procuratura, Procuratura Specială numită DNA, celelalte instituţii ale Statului Român, nu se vor sesiza nici acum, să-i trimită în judecată pe aceşti indivizi care în mod atât de clar reprezintă un grup organizat, după părerea mea cu compoziţie inspirată din ce a consacrat Mafia, pur şi simplu şi nu vreau să detaliez! Eu refuz statutul de colonie pentru ţara mea, pe care văd cu durere că alţii vor să ni-l confere, sub aplauzele sau chiar cu sprijinul unor compatrioţi, mulţi suspuşi, chiar foarte suspuşi! ”, a mai scris Robu.
CL Timişoara a votat recent două hotărâri conform cărora conducerea Primăriei Timişoara şi consilierii locali să îşi publice adresa de domiciliu şi diplomele de studii. Pentru cele două hotărâri, consilierii locali ai PNL, PSD şi PRO România au votat ”pentru”, iar consilierii USR PLUS au votat „împotrivă”. Cele două HCL au fost declarate ilegale de Prefectura Timiş care a solicitat Consiliului Local revocarea acestora. Deocamdată acest lucru nu s-a întâmplat.
Conform legilor românești, pot candida la funcția de primar numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese“.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Stia el Barna de ce cerea ca pe CI sa nu se mai inscrie adresa de rezidenta! Pana cand romanii nu vor termina cu cosmopolismul si nu vor intelege ca un roman oricat de corupt ar fi nu este precum un Fritz venit fara capatai sau precum o Clotilde poleita pe din afara si goala in interior, persoane care nu au facut nimic pentru binelel lor Pana atunci romanii vor tot vota fritzi, frantuzoaice, etc.