”Prins Pol”, chiar prins

Undeva prin 1993-94 mișcarea monarhistă chiar începuse să crească și regimului lui Ion Iliescu treaba asta nu îi convenea. Trebuia găsit un concurent care să ciupească din popularitatea și eventual din legitimitatea Regelui Mihai. În calitatea mea de tânăr jurnalist primisem o invitație la Casa Oamenilor de Știință, urma să performeze ”Paul de România”. Nu contest faptul că domnul respectiv e nepot al lui Carol al II-lea, dar datorită înțelegerilor din perioada interbelică dintre autoritățile române și bunica lui, nu ar fi avut dreptul să poarte vreun titlu care avea legătură cu Casa Regală sau să emită pretenții la cine știe ce averi. ”Conferința de presă” susținută de Paul și un avocat, parcă adus din Anglia, cu ochelari, părea o comedie, niciunul dintre ei neștiind nici măcar vag românește. Era un concert suprarealist de onomatopee, gogâlțuri, orăcăituri și cuvinte fără sens. Aveam senzația că asist la un concert de broaște pe malul unei bălți. La un moment dat m-a mâncat în bască să pun o întrebare și am început cu ”Domnule Lambrino…”. Paul s-a înroșit a scos o serie de gâjuri și pleoscuri care trădau nervozitate. L-a ajutat avocatul, care cu o mutră resproșativ-ofensivă mi-a zis: ”Tu supărat prins. El nu Lambrino, el de Rumani.” Așa am aflat că un tribunal din Teleorman(!) parcă, îi recunoscuse titlul.

Paul al României va fi extrădat din Franța. El are de executat o pedeapsă cu închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”

Peste vreun an, o bună amică de-a mea, poeta Mariana Marin (Dumnezeu să o odihnească, s-a dus prea devreme) deschidea împreună cu partenerul ei francez un magazin de CD-uri la pretențiosul Hotel Sofitel și a organizat o inaugurare cu pileli și potoluri rafinate, public VIP, boieri, chestii. A apărut, adus de nu se știe cine și ”Prins Pol” însoțit de o doamnă lungă cu un joben care avea atașat în centru un ceas, semăna cu turnul Big Ben din Londra (am aflat că aia era ”prințesa Lia”). Madi, femeie hotărâtă, care își și făcuse curaj cu niște whisky, l-a luat din scurt: ”Dacă vreți să cumpărați CD-uri, foarte bine, dar eu tot pe Regel Mihai îl iubesc!”. Au urmat alte onomatopee greu de înțeles, alțeta și-a luat femeia-orologiu și a plecat.

Prin anii 2000 se pare că primise oarece parte din moștenirea Prințului Nicolae (fratele lui Carol al II-lea) și avea ceva lovele. O tocmise pe o amică de-a mea, care lucra în publicitate, să se ocupe de imaginea lui. Am participat la o mascaradă. A. M. (așa îi spunea amicei), îl tocmise pe un fel de cânțăreț, Rafael (oare ce s-o fi ales de el?) să îi susure, fiindcă se apropia Crăciunul, colinde urechii domnești. Fiindcă aveam și eu plete ca și divul ăla, am fost agățat să fac un fel de play-back, să pară mai mulți colindaci, prietena mea a filmat și a difuzat opera pe nu știu ce canal TV obscur. Tărășenia se desfășura într-un pălățel de pe strada General Proporgescu, de unde mult mai târziu au vrut să-l umfle pe prins niște domni polițiști. Pol nu își mai aducea aminte de mine, am fost chiar mulțumit că am putut să mă uit pe niște albume cu poze vechi cu Casa Regală și pe niște cărți cu monograma lui Carol al II-lea, recuperate probabil de la prințul Nicolae.

În sfârșit, l-am mai întâlnit în 2014, la o adunare de pseudo-masoni conduși de un personaj excentric, căruia îi place să umble deghizat în pașă, padișah, amiralul Nelson sau generalul Eremia Grigorescu. Îi ședea simpatic prinsului cu Regalia pe el. La sfârșit, la ”punctul geometric” (adică masa de după) am constatat cu bucurie că după atâția ani de stat în România învățase să spună propoziții simple în limba noastră, cum ar fi ”daț salat”.

În rest, i-am urmărit cariera de la distanță. Am fost fericit când am văzut că o femeie cu origini românești, prințesa Lia, poate intra în Guiness Book pentru cea mai lungă gestație. Am apreciat și când Băsescu, aflat în șucăr cu prințul Dudă, care se făcuse uselist, i-a botezat copilul, de-al dracului. Probabil că asta i-a dat senzația lui Pol că are un fel de imunitate și îi poate permite să se introducă în mafia transpartinică pesedisto-pedelistă a lui Remus Trucă, specializată pe tunuri din retrocedări. Orice istoric al perioadei știa că exista o diferență în ”Domeniile Coroanei„, proprietate a statului român administrată de către Casa Regală și averea personală a monarhilor români.

După ce a fost condamnat și a fugit, m-am mai aflat în proximitatea lui când era reținut în Malta (eram acolo în vacanță cu familia). M-am gândit să îi duc niște portocale ”pe arest”, dar, egoist cum sunt, am preferat să mai bag două beri.

Acum, că îl aduc în România, legat, după șase ani, e o treabă. Ținând cont de vârstă (78), probabil o să iasă din pușcărie după vreun an și un pic din pedeapsa de trei ani și patru luni. Remus Truică s-a ales din afacerea cu Ferma Băneasa cu niște nopți fierbinți cu Patricia Kaas în mod sigur. Oare Prins Pol măcar o fi dosit ceva bani pentu ăla micu`, finul lui Băsescu? Timp a avut…

P.S.: Fiindcă la o zi după ce apare textul, pe trei august, e ziua mea, îmi spun ”La mulți ani”.