PSD și AUR au votat cot la cot să-l aducă pe Bolojan la raport în Parlament

PSD vrea explicații despre retragerea americanilor.

PSD și AUR au votat cot la cot să-l aducă pe Bolojan la raport în Parlament

PSD vrea explicații despre retragerea americanilor.

Deputații PSD au trimis Biroului Permanent al Camerei Deputaților un document prin care solicită participarea premierului la ședința de plen de luni, 3 noiembrie. Cerera a fost aprobată.

A fost vorba despre o ședință extraordinară a Biroului Permanent, aceasta având loc, de obicei, în zilele de luni și miercuri. De asemenea, a fost singurul punct de pe ordinea de zi a ședinței.

UPDATE, 17.15:

George Gima, deputat USR, a declarat pentru Cotidianul că dacă solicitarea a fost aprobată, „premierul poate veni și să dea explicațiile necesare fără nicio problemă”.

Acesta a mai precizat că problema relației dintre România și Statele Unite este una veche.

„Pe fond, problema asta de relația cu Statele Unite haideți să nu uităm cine a pus-o oarecum în pericol în ultimii ani, începând cu 2016, dacă vreți, când exista un anume interes pentru companii americane la Marea Neagră. Un anume Guvern nu a acționat conform intereselor țării noastre”, a spus George Gima.

Întrebat la cine se referă mai exact, deputatul a precizat că vorbește despre perioada în care Liviu Dragnea era liderul PSD.

„Mă refer la momentul când era Dragnea președinte PSD și el a trimis, că așa se întâmpla în perioada aia, mai mulți premieri de la PSD. (…) PSD guverna în perioada aceea, pentru că avea majoritate foarte mare, și în momentul ăla s-au făcut niște greșeli. (…) Dacă acum 10 ani am fi acționat altfel, nu am fi fost acum în situația să ne mirăm că aliatul american decide să își reorienteze o parte din trupe”, a mai declarat George Gima.

De asemenea, deputatul a precizat că este nevoie de o discuție în coaliție după solicitarea PSD.

„Lucrurile trebuie mai întâi discutate în coaliție. (…) Indiferent de situația în care se află țara, noi, dacă ne-am angajat la această coaliție, trebuie și avem datoria să discutăm mai întâi acolo, în coaliție. (…) Noi avem datoria asta de a rezolva toate problemele în coaliția înainte de a ieși public să marcăm public. Înțeleg, mai este puțin până la Congresul PSD, fiecare vrea să iasă în față, să speculeze fel de fel de probleme”, a conchis George Gima.

UPDATE, 16.15:

Într-o reacție pentru HotNews, deputatul PNL Adrian Cozma, membru în Biroul Permanent, a declarat că i se pare ciudată solicitarea PSD și că va trebui să există o discuție în coaliție pe acest subiect.

„Nu am știut de această solicitare. Nu am discutat absolut nimic (n. red.: cu cei de la PSD). Pe mine m-a surprins, nu am știut de ea. Am primit mesajul pe grupul Biroului Permanent, am văzut cu 20 de minute înainte de ședință despre ce e vorba, solicitarea PSD. Noi ne-am abținut la vot. E o chestiune pe care va trebui să o discute în coaliție. Mi se pare ciudat, evident, atât timp cât suntem într-o coaliție să facem astfel de solicitări”, a spus Adrian Cozma.

UPDATE, 15.30:

În solicitarea transmisă Biroului Permanent al Camerei Deputaților, PSD susține că vrea ca premierul să prezinte:

  • evaluarea Guvernului privind impactul acestei decizii asupra securităţii naţionale și regionale
  • măsurile întreprinse pentru menţinerea angajamentelor din Parteneriatul Strategic cu Statele Unite
  • modul de coordonare interinstituţională între Guvern, Ministerul Apărării Naţionale și Ministerul Afacerilor Externe pe acest subiect

UPDATE, 14.15:

Surse politice au declarat pentru Cotidianul că solicitarea a fost aprobată. PSD și AUR au votat pentru, în timp ce USR, PNL și UDMR s-au obținut (cinci voturi).

Știrea inițială

Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a declarat că social-democrații vor ca premierul să vină în Parlament pentru a da explicații cu privire la retragerea militarilor americani din România.

„Niciunul dintre actorii instituționali nu vine să lămurească situația și doar creează incertitudini suplimentare, contraproductive în aceste momente.

(…) În acest context, solicit de urgență o informare oficială în Parlament din partea prim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe și ministrului Apărării, care trebuie să prezinte inclusiv un plan concret de asigurare a capacităților de descurajare și apărare pe Flancul Estic”, a scris Sorin Grindeanu, miercuri, pe Facebook.

AUR a făcut un demers identic cu o zi înainte

Și AUR l-a chemat în Parlament pe Ilie Bolojan, tot luni. Solicitarea a fost aprobată miercuri de Biroul Permanent al Camerei Deputaților și transmisă premierului.

În document, suveraniștii precizează că vor ca prim-ministrul să prezinte „situația reală a pregătirii țării pentru iarna 2025-2026”.

Aceștia mai adaugă faptul că solicitarea lor vine „în contextul scumpirii accelerate a energiei, a execuţiei bugetare pentru finalul anului 2025 și a viziunii asupra bugetului pentru anul 2026”.

Surse din cadrul Biroului Permanent al Camerei Deputaților au declarat pentru Cotidianul că luni vor rămâne valabile ambele solicitări, dacă și cea a PSD-ului va fi aprobată. Pe ordinea de zi a ședinței plenului Camerei Deputaților de luni nu apare, însă, solicitarea AUR, iar premierul nu a confirmat până la data redactării acestui articol că va merge în Parlament.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. cica ar fi fost mosteanu la catedrala neamului impreuna cu statul major al armatei sa se roage la Cel de sus, poate vin americanii inapoi !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate