Quirinale revine la măreţia de odinioară

A reînviat splendoarea Galeriei Chigi, una dintre bijuteriile baroce ale Palatului Quirinale din Roma. După 10 ani de lucrări de restaurare, au fost scoase la lumină imagini surprinzătoare.

Griuri delicate, coloane de marmură apărând în mijlocul unei vegetaţii luxuriante şi scene biblice în culori strălucitoare împodobesc Galeria Alessandro al VII-lea, după numele Papei care a comandat-o, una dintre podoabele palatului care este astăzi reşedinţa oficială a preşedintelui Republicii Italiene.

Construcţia Palatului Quirinale, unul dintre cele mai frumoase şi mai mari din Roma, a început în 1583, când Papa Grigorie al XIII-lea a dorit să ridice, pe colina Quirinale, pe care în Antichitate se găseau templele zeului Quirinius şi al zeiţei Sănătăţii, o locuinţă de vară, considerând locul mai salubru decât Vaticanul. Sarcina i-a fost încredinţată arhitectului Ottaviano Mascarino, care termină, în 1585, lucrările la construcţia ce se află acum în partea de nord a Curţii de Onoare, caracterizată printr-o loggia dublă surmontată de un turn cunoscut acum sub numle de „torrino”. Moartea Papei în acelaşi an împiedică transformarea edificiului într-un mare palat. Papa Sixtul al V-lea apelează la Flaminio Ponzio, care construieşte aripa ce dă spre grădină, Sala Consistoriului şi Capela „Della Annunziata”, decorată între 1609 şi 1612 de o echipă de pictori condusă de Guido Reni.

Adoraţia Păstorilor din Sala Ambasadorilor

După moartea lui Ponzio, în 1613, lucrările sunt continuate de Carlo Maderno, autorul aripii dinspre strada Quirinale, unde realizează „Capela Paolina”, apartamentele pontificale şi „Sala Regia”, decorată cu o friză pictată de Agostino Tassi, şi de alţi pictori cunoscuţi ai vremii. Gian Lorenzo Bernini proiectează, sub Papa Alessandro VII, clădirea cunoscută sub numele Manica Lunga, a cărei primă parte este ridicată între 1657 şi 1659.

Construcţia este continuată de Alessandro Specchi, pentru Papa Inocent al XIII-lea, şi terminată, între 1722 şi 1724, de Ferdinando Fuga pentru Clement al XII-lea.

Galeria „Alessandro VII Chigi” se poate lăuda cu capodoperele pictorului Pietro da Cortona (1596-1669), care formează, împreună cu Bernini şi Borromini, trioul marilor maestri ai Barocului roman.

Extraordinara decoraţie a pereţilor, realizată în 1655 şi 1656, a dispărut în 1811, când Napoleon a ordonat arhitectului său de încredere, Raffaele Stern, să segmenteze această galerie de aproximativ 60 de metri lungime şi 700 de metri pătraţi, bogat decorată şi extrem de luminoasă datorită marilor ferestre ce dădeau spre Curtea de Onoare, în trei săli (Salonul Galben, Salonul Augustus şi Salonul Ambasadorilor) pentru apartamentele Mariei Luisa.

Frescele şi coloanele în trompe-l’oeil

Cu zece ani în urmă, conservatorii de la Quirinale au descoperit din întâmplare în timpul unor lucrări la reţeaua electrică faptul că frescele originale nu fuseseră distruse, ci numai acoperite sub un strat de tencuială sau cu picturi noi. Un buget de 500.000 de euro, strânşi graţie mecenatului (pentru prima dată Palatul Quirinale a acceptat un sponsor privat) a permis redescoperirea frescelor din secolul al XVII-lea, realizate într-un moment-cheie care marca sfârşitul Contrareformei şi începutul perioadei baroce.

Acest spaţiu, cu o vedere plonjantă asupra Cetăţii Eterne, a fost decorat de maestrul artei baroce care a reuşit „o osmoză perfectă între interior şi exterior”, după aprecierea Rosellei Vodret, care a condus cercetarea ştiinţifică a restaurării împreună cu consilierul pentru conservare Louis Godart.

Fantasma din Galeria Papei

Detaliu de frescă

În timpul şantierului au apărut şi surprize, cum ar fi un mascheron maiestuos, sub ultima fereastră a Sălii Ambasadorilor, eliberată, ca şi alte 12 ferestre pe latura Curţii de Onoare, de obturarea operată de francezi.

„Are o forţă irezistibilă, încât ne-am gândit că îi aparţine lui Pietro da Cortona”, povestea Rossella Vodret. „După o perfectă alternanţă a stemelor heraldice ale familiei Chigi, apare pe neaşteptate mascheronul. E un cap inspirat aparent de antichitate, după coafură, dar trăsăturile sunt puternice, caracteristice unui portret. Este curioasă şi poziţia, în ultima sală, aproape sub ultima scenă a ciclului de fresce dedicate Vechiului şi Noului Testament, ca şi cum ar fi o semnătură”.

A ieşit apoi la iveală o misterioasă scriere cursivă pe verticală, de-a lungul unei ferestre a Sălii Galbene. Se poate citi cu greutate: „Iubit, sunt prizonier între aceste ziduri”, cu o dată ce pare a fi 9 ianuarie 1836. S-a pus întrebarea cum a fost posibil să-şi lase cineva gândurile aici după 1830, când ferestrele erau zidite din 1812. „Fantasma de la Quirinale”, a ironizat cineva. În realitate, cercetătorii care au urmărit lucrările s-au hazardat să dea o soluţie: fereastra respectivă ar fi fost zidită mai târziu.

18 scene biblice ritmează decoraţia galeriei: „Crearea omului”, „Moise despicând apele”, „Naşterea lui Iisus”, „Adoraţia Magilor”, „Adam şi Eva izgoniţi din Paradis”…

Marile ferestre care scaldă în lumină Galeria Chigi

Restaurarea a presupus o muncă dificilă şi complexă pentru a reda aspectul iniţial al acestei galerii, un prototip de lumină şi decoraţie care a fost model pentru toate cele care i-au urmat, inclusiv pentru Versailles.

„Această restaurare ne permite să redescoperim un aspect inedit al lui Alessandro VII Chigi, a mărturisit Louis Godart, rămas în memorie ca un om al Contrareformei, obsedat de moarte. În 1655 i-a comandat lui Pietro da Cortona o operă extraordinară, lipsită de orice marcă macabră, un cântec pentru viaţă, cu această secvenţă în trompe-l’oeil a coloanelor duble, deschise către natură, dintre care apar animale şi plante. Este momentul în care Roma este invadată de veselia Barocului”.

Fresce readuse la lumină după restaurare

Galeria nu şi-a regăsit încă aspectul original. Ea a rămas împărţită în trei spaţii, „Salonul Galben”, „Salonul lui Augustus” şi „Salonul Ambasadorilor”, aşa cum ordonase Napoleon, care a cheltuit o sumă colosală pentru reamenajarea palatului în care n-a călcat niciodată.

O expoziţie deschisă până în luna martie 2012 va deschide pentru public acest palat care a fost rând pe rând reşedinţă a Papilor, a regilor Italiei, a preşedinţilor Republicii.

Dar o altă sfidare stă în faţa restauratorilor. Lucrările vor continua la plafoane, care sunt acum de secol XIX, dar după cercetări s-a ajuns la concluzia că dedesubt s-ar putea afla decoraţia originală din secolul al XVII-lea. Din martie 2012, a mărturisit Rosella Vodret, pictura va fi decapată în Sala Galbenă. Ea va fi transpusă pe un alt suport şi va fi expusă la Quirinale.