
Sâmbătă seară se va juca în Giulești meciul dintre Rapid și Universitatea Craiova din play-off-ul SuperLigii. Este un meci foarte important pentru podiumul SuperLigiii, mai ales pentru echipa olteană, care este una dintre candidatele la titlu la acest moment.
Partida va fi condusă de cel mai bun arbitru român, care vine după barajul dintre Slovenia și Slovacia din Liga Națiunilor, un meci de 120 de minute. Este vorba despre Istvan Kovacs. Când spui Rapid – Craiova imediat îți apare în față imaginea unor tribune pline cu suporteri încărcați de adrenalină de ambele părți.
Nu este însă cazul și de această dată. Istsvan Kovacs va conduce un meci special, cu fani cu totul aparte, față de care forțele de ordine nu au de ce să stea ca pe ace. Asta pentru că vorbim despre o categorie de suporteri cu totul specială.
Tot ca urmare a faptului că suporterii giuleșteni au sărit calul la ultimele partide s-a decis ca partida cu Universitatea Craiova să se joace cu porțile închise. Însă o astfel de regulă permite o excepție, la care au apelat ambele echipe. În tribune se vor afla câteva mii de copii, organizați în grupuri, coordonate de un adult.
Atât Rapid cât și oaspeții vor beneficia de susținere, la Craiova fiind vorba despre o mobilizare extraordinară în școli iar clubul a plătit transportul acestor aproape o mie de copii. Cu siguranță poate ieși un spectacol frumos, din care să dispară acea tensiune din tribune.
Da’ ce, pustii nu pot sa se bata ? Daca baga in tribune si din aia de gradinita, ia sa vedeti cum vor zbura pungile cu caca de la o „galerie” la alta, uneori aterizind si in capul jandarmilor !