Răsturnare de situație în cazul vaccinului Moderna: Nu e, ba este!

Agenţia pentru Sănătate din Danemarca a anunţat vineri că va continua să ofere rezidenţilor cu vârste sub 18 ani vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna şi că o declaraţie a sa de miercuri, care sugera suspendarea imunizărilor cu acest ser, a fost, de fapt, o eroare de comunicare, transmite Reuters.

„Recomandările din Danemarca nu au fost modificate”, au precizat reprezentanţii agenţiei daneze.

„Agenţia pentru Sănătate din Danemarca crede în continuare că ambele vaccinuri anti-COVID-19 cu ARN mesager, atât cel produs de Pfizer-BioNTech, cât şi cel de la Moderna, sunt vaccinuri foarte eficiente, care joacă un rol important în programul de vaccinare generală din Danemarca”, au adăugat ei, vineri.

Miercuri, Suedia a anunţat că va întrerupe inoculările cu vaccinul Moderna pentru rezidenţii născuţi începând din anul 1991, întrucât datele medicale arată o creştere a riscului de miocardită şi pericardită în rândul persoanelor tinere care au fost vaccinate cu acest ser.

Apoi, la scurt timp după aceea, Agenţia pentru Sănătate din Danemarca a anunţat că, în condiţiile în care vaccinul Pfizer-BioNTech reprezenta oricum principala sa opţiune de vaccinare pentru tinerii danezi din grupa de vârstă 12-17 ani, a decis să stopeze administrarea vaccinului Moderna în rândul rezidenţilor cu vârste mai mici de 18 ani, în virtutea „principiului precauţiei”.

Ulterior, agenţia daneză a retractat acea declaraţie, dar, între timp, Finlanda a decis la rândul ei să întrerupă vaccinările cu serul Moderna.

„Am comunicat foarte rău în acest caz. A fost, pur şi simplu, o formulare proastă”, a declarat directoarea agenţiei daneze, Tina Gustavsen.

„Simţim că trebuie să spunem că nu am fost îngrijoraţi. Credem că serul Moderna este un vaccin bun şi eficient şi vom continua să îl folosim în programul (de vaccinare) din Danemarca”, a adăugat ea.

Potrivit aceleiaşi agenţii, aproximativ 1.200 de rezidenţi cu vârste de până la 18 ani au fost inoculaţi în Danemarca până în prezent cu vaccinul Moderna.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Am incredere maxima in deciziile consistente si serioase ale guvernelor globaliste.

  2. Bulverseaza cetatenii incat, se indeparteaza si vor refuza vaccinarea.

  3. Cine nu risca nu castiga. Iar daca se castiga un infarct sau un AVC, pana la premiul cel mare e doar o chestiune de zile sau chiar minute.

  4. a facut pericardita, poate este un fleac, nu sunt medic asa ca poate este binevenita o pericardita…

  5. Se pare ca banii laboratorului ,,Moderna” au facut cu ochiul madamei in cauza! Nu e vorba de coruptie aici! E vorba doar de un troc americano-danez: de sa dam banii danezilor numai la Pfizer? Cumparam si de la ,,Moderna”! Dar mai ieftin! Oricum se vede, fara microscop,cum se balbaie aceste,,agentii”de sanatate publica de prin toate colturile lumii!E un fel de joc de alba-neagra cu sanatatea oamenilor: asta are, asta n-are, vaccinul sta in…picioare! (scuze,n-am gasit alta rima!)

  6. Ai dracu danezi! Astia nu-l citesc pe Piperea!?! Sa-l citeasca pe Piperea si sa nu se mai vaccineze!

  7. „Rezidenții” tineri. Nu cetățenii. 1200 au fost vaccinați. La noi sunt zeci de mii. Sunt atâtea vasculite neraportate. Asta este. Cu Dumnezeu înainte.

  8. E greu să lupți împotriva mizeriei globaliste atotcorupătoare care-și spune singură „elită”

  9. „Simţim că trebuie să spunem că nu am fost îngrijoraţi. Credem că serul Moderna este un vaccin bun şi eficient şi vom continua să îl folosim în programul (de vaccinare) din Danemarca”, a adăugat ea.
    Simțim? Credem? Asta e știință???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.