De la începutul lunii noiembrie, Pentagonul, Departamentul de Stat, CIA, șeful Statului Major al Armatei britanice avertizează că Rusia pregătește o invazie în Ucraina. Analiștii neoconservatori au sugerat că Moscova intenționează să ocupe întreaga Ucraină, să ajungă până la granițele NATO, să atace inclusiv dinspre nord-vestul și nordul Ucrainei, prin Belarus, țară care este care va fi total integrată în Uniunea Statala Rusia-Belarus, astfel că și granița belarusă va fi una de contact direct între NATO și Federația Rusă.
Alarma a început să sune în presa occidentală după vizita la Moscova a directorului CIA, William Burns. Era la scurt timp după vizita neașteptată a Victoriei Nuland în Rusia, iar asta sugera că ceva a mers rău, că regimul Putin nu a înțeles mesajul lui Nuland, numărul trei în Departamentul de Stat. La o săptămână după vizita lui Burns, au apărut câteva detalii despre discuțiile pe care le-a avut cu șeful spionajului rus și cu secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patrușev, dar și cu Vladimir Putin însuși, printr-o convorbire telefonică. Directorul CIA a venit la Moscova cu fotografii făcute din satelit care arată că Rusia masează trupe și tehnică militară la 250 de km, de frontiera Ucrainei, care se adaugă la tehnica militară lăsată în urmă după exercițiile militare din acest an. Interlocutorii ruși ai lui Burns au adus în discuție calitatea fotografiilor cu pricina și au negat că este vorba despre o concentrare mare de trupe. Apoi, Kremlinul a explicat că este dreptul suveran al Rusiei să mute trupe oriunde pe teritoriul național și că acestea nu ar trebui interpretate ca o pregătire pentru un război iminent.
După avertismentele de la Washington și Londra cu privire la un atac rus asupra Ucrainei în această iarnă, au urmat declarațiile oficialilor de la Kiev. Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a întreprins o vizită la Washington, unde a semnat câteva modificări care să întărească parteneriatul strategic, după care a început să facă declarații în nota celor americane. La fel și președintele Volodimir Zelesnski. Apoi, SUA au detașat la Kiev, dacă mai era nevoie, încă un diplomat care să asigure buna comunicare a informațiilor despre concentrarea trupelor ruse.
După toate aceste mișcări diplomatice, analiștii au început să sugereze că Rusia are un plan foarte complex pentru invadarea Ucrainei, un război hibrid pe mai multe fronturi, care urmărește paralizarea reacției europene. Criza migranților aduși de regimul Lukașenko pentru a forța granițele Poloniei și Lituaniei, criza gazelor și creșterea prețului energiei, criza politică din Bosnia și Herțegovina, cu amenințările cu secesiunea ale liderului Republicii Srpska sunt toate incluse în această amplă pregătire de război a Federației Ruse. Întrebarea nu este dacă Rusia va ataca, ci când va ataca, iar unele publicații vestice au estimat că războiul ar putea începe în luna ianuarie.
Aceasta este una dintre interpretările date vizitei șefului CIA la Moscova și avertismentelor venind de la Pentagon, de la Departamentul de Stat și de la șeful de Stat Major al Armatei britanice, Nick Carter, care urmează să fie înlocuit. Este esențial de menționat că, în ultimele zile, scenariile de mai sus au început să fie contrazise chiar de publicații precum Foreign Policy.
Mai jos, o analiză realizata de Mary Dejevsky, fostă corespondentă The Times la Moscova, la finalul anilor 1980 și începutul anilor 1990, o jurnalistă care a lucrat și pentru The Guardian, The Independent și alte publicații importante din Marea Britanie.
”În această epocă a informării instantanee, memoria este cu siguranță scurta”, scrie Dejevsky. ”Memoria este atât de scurtă, încât opinia publică din America și din Europa este invitată să accepte, fără să-și pună vreo întrebare, o noua sperietură cu Rusia în prim-plan, asta la doar șase luni de la ultima sperietură de acest fel”, scrie Dejevsky. Este vorba despre exercițiile militare din luna aprilie, când presa occidentală a scris ca Rusia a masat 100.000 de militari la granițele Ucrainei. Însă niciunul dintre scenariile vehiculate atunci (o invadare a Ucrainei, o intrare cu trupe regulate în Donbas) nu s-a concretizat. În schimb, presa vestică a scris apoi că nu a fost vorba despre 100.000 de militari ruși, pentru că cei mai mulți erau în cazărmile lor, la sute de kilometri distanță. În plus, militarii ruși din apropierea graniței cu Ucraina au fost detașați acolo din cauza exercițiilor militare pe care NATO le executa la nici o sută de kilometric de granițele Rusiei.
”Ceea ce se întâmplă acum este o replică a ceea ce s-a întâmplat în primăvara, chiar și numărul estimat al militarilor. Însă sunt și niște diferențe. De această data, nu mai sunt amenințate doar granițele Ucrainei. Sperietura este și mai orchestrată, primele semnale de alarmă fiind trase de la Pentagon și Departamentul de Stat. Apoi, ele au fost trase și de comandantul armatei britanice, ca apoi premierul Boris Johnson să promită „sprijin” Ucrainei”, scrie Dejevski.
Mai atrage atenția atitudinea oficialilor ucraineni. De regulă, ei au fost cei care au alarmat Vestul cu privire la mișcările Rusiei, ei au fost cei care au pus presiuni pentru noi livrări de arme letale vestice și pentru aderarea la NATO. De această dată a fost tăcere. Ba chiar Ministerul Apărării de la Kiev a susținut, pe 2 noiembrie, că nu a observat niciun fel de anomalii în mișcările trupelor ruse. Însă ministrul de Externe ucrainean a întreprins vizita la Washington, pe 10 noiembrie (adică a fost chemat în SUA), iar apoi a început să transmită mesajul alarmist al SUA, citând sursele spionajului american. La fel a făcut-o și președintele Zelenski, care inițial nu a văzut un major la granița cu Rusia.
Un alt element nou este criza imigranților de la frontiera polono-belarusă. ”In ciuda lipsei dovezilor că această situație confuză și periculoasă are de-a face cu Rusia, mulți dintre cei care avertizează că Rusia masează trupe la granița Ucrainei observă și aici mâna ascunsă a Rusiei. Raționamentul lor este că președintele ilegitim Aleksandr Lukașenko nu poate face nimic fără sprijinul Rusiei (ceea ce este fals); că Putin este prieten bun cu Lukașenko (ceea ce este și mai fals); și că întreaga operațiune este parte din planul Rusiei de a definitiva uniunea Rusia-Belarus și a destabiliza UE și Vestul în general (ceea ce, dacă ar fi adevărat, ar fi foarte păgubos pentru Rusia)”, scrie Mary Dejevsky.
”Toate indiciile arată că această criză a imigranților este un proiect belarus – pus la cale de Lukașenko pentru a pune UE într-o situație dificilă, în încercarea de a scăpa de sancțiuni și de a forța Bruxellesul să discute cu regimul sau. Rusia nu a făcut decât să-și ofere serviciile de mediator – refuzate pana acum – iar apoi s-a disociat public de Lukașenko, când acesta a amenințat cu întreruperea fluxului e gaze spre UE. Niciuna dintre aceste mișcări nu sugerează că Moscova ar fi orchestrat criza imigranților.
Firește, pentru cei pentru care Rusia este un pericol permanent pentru Vest, implicarea Rusiei în criza imigranților se potrivește bine cu sperietoarea invaziei iminente în Ucraina”.
”Haideți să analizam explicația evidenta că Rusia plănuiește să invadeze Ucraina. De ce ar planifica Rusia o ofensivă militară în inima Europei chiar la începutul iernii? De ce ar periclita aprobarea pentru punerea in funcțiune a Nord Stream 2 – care este o modalitate eficientă de a sugruma economic Ucraina? Nu ar avea sens.
Ce ar putea avea sens?
În primul rând, administrația Biden a început, discret, să se pună bine cu Rusia și este planificat un nou summit. Neoconservatorii duri de la Washington vor să se asigure că Joe Biden nu va ceda un pas în fața lui Putin, iar pentru asta au apelat la sperietoarea amenințării ruse.
În al doilea rând, extinderea operațiunilor NATO în teatrele din Pacific nu merge bine, iar amenințarea rusă a dat mereu un scop Alianței, în special în ce privește statele din Europa centrală și de Est.
În al treilea rând, Europa, în special Germania, are nevoie de gazele din Rusia, iar prețurile au crescut, în parte din cauza erorilor comise de UE însăși. În aceste condiții, Vestul se gândește să arate Rusiei că nu poate dicta de una singura termenii contractelor pentru gaze. Cu alte cuvinte, Vestul s-a gândit să joace tare și abia apoi să ofere licența de funcționare pentru Nord Stream 2.
În al patrulea rând, Marea Britanie pare îndrăgostită de Ucraina, după Brexit. Asta include antrenarea trupelor ucrainene, construcția de nave militare, livrări de armament. Se adaugă incidentul din Marea Neagră din iunie, când o navă britanica s-a apropiat de Crimeea și a dus la riposta rusă. Acum, Marea Britanie a trimis un detașament de geniști în Polonia, pentru a ajuta la construirea unui gard la frontiera cu Belarusul. Ei bine, dacă nu ar exista sperietoarea cu amenințarea iminentă a Rusiei, atunci decizia Londrei de alimenta cu arme mașina de război a Ucrainei și de a întreține tensiunile din Marea Neagră ar putea fi pusă sub semnul întrebării mult mai mult decât se întâmplă acum, ceea ce nu ar fi in interesul guvernului britanic.
Avertismentele recente privind amenințarea rusă pot fi explicate prin mai multe interese disparate. Însă exagerarea amenințării poate fi la fel de periculoasă ca și neglijarea unei amenințări reale. Până acum, criza non-militară de la granița polono-belarusă introduce un element total nou, legat de impredictibilitatea comportamentului uman, iar asta face necesară multă prudență de ambele părți, nicidecum exagerările”, încheie Mary Dejevsky.
Britanicul are gură doar pentru ca alții să scuipe in ea. Rusul chiar a afirmat că nu are intenția de a ataca o altă țară, cu atît mai puțin țară NATO.