Unde este reacția SUA după victoria lui Nicușor Dan?

Au trecut 24 de ore și Donald Trump

De L.V.
Unde este reacția SUA după victoria lui Nicușor Dan?

Au trecut 24 de ore și Donald Trump

Jurnalistul Liviu Alexa remarcă lipsa de reacție din partea Statelor Unite după alegerea lui Nicușor Dan președintele ales al României.

Niciun mesaj de acceptare sau de felicitare nu a venit dinspre americani, iar ăsta este un semnal extrem de prost, arată jurnalistul, potrivit Ziar de Cluj.

”Au trecut 24 de ore și Donald Trump nu a trimis niciun mesaj, nu de felicitare, dar de acceptare, recunoaștere al noului președinte ales al României. Asta nu este un incident. Nu e că au uitat sau nu au văzut. Se întâmplă ceva. Nu știu ce. Nu este glumă asta, în contextul actual, să spui să Statele Unite au uitat să-l felicite pe Nicușor Dan.

Nu există așa ceva. Impresia mea e că americanii „vor vorbi” în următoarele zile. Cum „vor vorbi” e altă șmecherie, altă discuție.

Poate vor vorbi despre niște dezvăluiri, poate vor vorbi fățiș, poate că îl vor accepta. Dar deocamdată cel mai nasol semn este că Statele Unite încă nu au acceptat ce s-a întâmplat ieri”, a transmis Liviu Alexa.

Într-o intervenție la Realitatea Plus, Bogdan Chirieac a făcut aceeași remarcă, afirmând că ar fi fost de așteptat un gest minim de curtuoazie din partea SUA.

Jurnalistul a mai spus că nu se aștepta să curgă lapte și miere,  dar că lipsa de reacție a administrației Trump nu e semn bun.

Printre cei care l-au felicitat pe Nicușor Dan pentru victorie se numără președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, președintele Franței, Emmanuel Macron, președinta R. Moldova, Maia Sandu, dar și Georgia Meloni, premierul Italiei.

Fostul președinte Ion Iliescu a provocat o surpriză și i-a transmis și el un mesaj lui Nicușor Dan.

Distribuie articolul pe:

31 comentarii

  1. Daca Georgescu e o.mu.l americanilor înseamnă că ei au încercat să fr.aud.eze al.eger.ile fol.o.sind mec.an.isme.le ne.ort.odo.xe și il.ega.le de pe tik tok…..T.OT EI AU TINUT ROMANIA Î.NAFARA SC.HENGEN SI NU L.AU P.US PE J.OHA.NIS LA NA.TO ,CA SA PROVOACE U.RA IM.PO.TR.IVA LI.B.ERAL.IL.OR SI P.SD SI IN ACELASI TIMP GEORGESCU SI SIMION SA ACA.PA.REZE VOTUL FR.UST .RAT.ILOR.. ..SI Nu le.a ieșit și acum spun că nu.i Democratic……că și cum sa trimiti b.om.be în Israel și să f.ina.nțe.zi Cu ZECI DE MILIARDE UN GE.N.OC.ID SI MA.C.EL DE COPII ȘI FEMEI E DEMOCRATIC…..M.AR.S.H!!!

  2. L-au felicitat stapanii ca li s-a luat o piatra de pe inima. Trump nu vorbeste cu cei din tari nedemocratice si s-a vazut ca la noi democratia, cata era, a murit. RIP!

  3. Daca Georgescu e o.mu.l americanilor înseamnă că ei au încercat să fr.aud.eze al.eger.ile fol.o.sind mec.an.isme.le ne.ort.odo.xe și il.ega.le de pe tik tok…..Nu le.a ieșit și acum spun că nu.i Democratic……că și cum sa trimiti b.om.be în Israel și să f.ina.nțe.zi Cu ZECI DE MILIARDE UN GE.N.OC.ID SI MA.C.EL DE COPII ȘI FEMEI E DEMOCRATIC…..M.AR.S.H!!!

  4. Or fi stiind ei ceva… In Romania e stare de provizorat. Mucusor nu cred ca rezista mult, pentru ca batalia pe ciolan e mare si nu-l vad capabil sa conduca trupele de fluierasi.

  5. chiriace, de ce sa arate curtuazie unui furt??? ca sa va simtiti voi bine? lumea nu este proasta si numai voi destepti.

  6. Romania se comporta in relatia cu SUA precum catelusul suparat ca stapanul nu ii acorda atentie, gudurandu-se pentru o mangaiere pe cap. In realitate tara este pentru americani precum zice o vorba din popor:” Ca un (editat) in calea p…i” Scuzati expresia. Au ei alte probleme mai mari.

  7. America nu recunoaste lovtura de stat si nici alegerile fraudate. Un circ care are intr-adevar legatura cu o tara bananiera-colonie franceza. Poate America sa recunoasca ca stat suveran si democrat o colonie?

  8. Cu siguranta Trump are alta treaba. Il doare la baston de Ro.
    Numai noi astia antisistem mai credeam, ca prostii, in vre-o reactie din State.
    Ca sa vedeti ca le convine rezultatul, peste cateva luni au sa-l cheme pe Nicu-olimpicus (chiar imi e simpatic) sa-i dea decizia de reprimire a Ro in Visa Waiver, ca cica Ro, prin alegerile din mai, a dovedit ca e tara puternic democratica.
    E, au facut ei cu sefu Isis din Siria, mai ca s-a pupat cu el acum, dupa ce ani de zile l-au fugarit prin desert.
    Contextul, interesul.

    1. Eu cred ca SUA cauta acum un om de baza in Romania! Surpriza vine saptamana viitoare! Nu este Ponta, nici Georgescu , este autoarea efectului care da coșmaruri sistemului!

  9. Ramane de vazut cat de repede vor numi noul ambasador. Asta va fi un semn la fel ca cel de retragere al actualului. Exact dupa alegeri…

  10. trump l-a tinut de vorba pe putin pana a iesit Nicusor. a fost ocupat. jd vance a depus contestatie prin sifon simion. asteapta rezolvarea contestatiei de aur,ca lo jocurile olimpice. schimbare clasament.

  11. Americanii stiu si ei ca in Rusia si in China plicusor a strans mai mule voturi decat Simion. De aici intrebarea – Oare, cine e omul rusilor? Asta in contextul cohortelor de politruci romanesti si oficine de presa inregimentate faceau clabuci la ura si la ochi acuzand pe nu stiu cine ca e omul rusilor.

    1. In Rusia si China, Nicusor a strans mai multe voturi decat Simion, ptr ca romanii care au votat acolo s-au lamurit mult mai bine ce inseamna ,,democratia” ruseasca si chinezeasca. Cei de acolo au inteles mult mai bine superioritatea traiului Occidental. De asta l-au votat pe Nicusor. [R]

  12. Cu cine să vorbească, cj mucul aiurit și infect care pare drogat permanent la fiecare apariție?! Nu e bășcălie, e realitatea prezentată de acest muc aiurit și infect care vrea să ocupe funcția supremă a statului român că executant de ordin și dispoziții!

  13. Pai știu că românii sănt conduși de no.men.cl.aturi.ști sa vezi ce.i baga acum.pe la pu.șcă.rii și l.e i.a b.ani.i îna.poi sa ii folosească romanii

  14. asteptati 24 de ore…pentru o reactie. a fost reactia insa pentru moment se discuta ce si cum. 24h

    1. ”Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul guvern, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale”, a transmis Ambasada SUA la București.

      _________________________

      cine ante-stie….stie 😉

  15. Baaa , da ! USA a reacționat . Duminică , atunci cînd trimișii administrației americane , au oprit fraudarea alegerilor în Rep. Moldova ! Fraudare condusă de Maia Sandu .

  16. Probabil vor recunoaste alegerile si apoi va fi nimic intre SUA si Romania, indiferent ce se va intampla cu noi.

  17. stiu ce noi ne facem ca nu stim ca sa fim la fel de aplecati Fanarului parizian ca in urma cu secole…
    O veste care ii va bucura pe cei ce au castigat alegerile. Acum peste 250 de ani Racovita a crescut fiscalitatea incat in Tara Romaneasca de au fugit romanii si apoi in Moldova de s-au ‘racorit” in 1764 si…
    vin vremuri bune…doar istoria se repeta

  18. Americanii în pragmatismul lor nu au nicio treaba cu SUBcolonia romanica; in 1946 sua ne-au abandonat în lagărul sovietic, iar acum în 2025 în lagărul ue.

    1. bine ca nu este din nou tot cu bolsevicii.asta sa nu se mai intample niciodata.

  19. Si ce poate sa se intample? Sa-si ia catrafusele si sa faca cale-ntoarsa? Si unde e paguba? Paguba ar fi a lor, ca au nevoie ca de aer de bazele romanesti, pentru ca au pus pe lista Iranul.
    Lor nu le convine ca nu au stors destul, ca sunt adeptii eficientei. Atatea alte tari au intrat in NATO fara concesii teritoriale cum a facut prosteste Romania in ’97. Romania a negociat foarte prost, mai bine zis a pus toate cartile pe masa si a dat totul pe gratis.
    N-ar strica sa mai vina si partea strategica cu ceva. Un plan Marshall, ceva. De ce doar pentru vestici?

  20. Și tăcerea e un răspuns! Tineretul bovin/ drogat/ emotiv/ sorosist nu iese pe străzi în capitală sa strige „victorie”? Le-a spus Mucusor „la a munca”, dar nu le place munca! Cum adicătelea,noi te alegem și tu ne trimiți la munca de jos?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.